E oficial! Guvernul a introdus coplata, toţi bolnavii plătesc spitalizarea

 

Pacienţii vor plăti începând cu luna aprilie a acestui an o sumă modică (coplată), cuprinsă între 5 şi 10 lei, pentru serviciile de spitalizare, cu excepţia celor de urgenţă, introducerea taxei fiind aprobată prin hotărâre de guvern, au declarat agenţiei Mediafax surse oficiale. Ministrul Sănătăţii, liberalul Eugen Nicolăescu, a declarat s-a aprobat HG privind coplata, pacienţii vor da între 5 şi 10 lei o singură dată la externare, indiferent de perioada spitalizării, iar medicii de familie vor primi 50% pentru pacienţii înscrişi pe liste şi 50% pentru servicii.
coplata in sanatate

Se plăteşte pentru toate spitalele care au contracte cu CAS

Coplata a fost introdusă în contractul-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2013-2014, document aprobat în şedinţa de miercuri a Guvernului.
Coplata va fi încasată pentru serviciile medicale acordate în regim de spitalizare continuă, în secţiile sau compartimentele cu paturi din unităţile sanitare aflate în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate.
Serviciile medicale spitaliceşti, acordate în regim de spitalizare continuă, pentru care se încasează coplata sunt cele prevăzute în pachetul de servicii medicale de bază şi în pachetul de servicii ce se acordă persoanelor care se asigură facultativ.

Puţini mai scapă de coplată

Excepţie fac serviciile medicale spitaliceşti acordate în secţiile sau compartimentele de îngrijiri paliative, internările obligatorii pentru bolnavii psihic şi cele dispuse prin ordonanţa procurorului pe timpul judecării sau urmăririi penale, precum şi serviciile acordate pacienţilor care necesită asistenţă medicală spitalicească de lungă durată (ani) şi pentru serviciile acordate pacienţilor pentru care criteriul de internare este urgenţa.
Categoriile de asiguraţi scutite de coplată fac dovada acestei calităţi cu documente eliberate de autorităţile competente că se încadrează în respectiva categorie, precum şi cu documente şi, după caz, declaraţie pe proprie răspundere că îndeplinesc şi condiţiile privind realizarea sau nu a unor venituri.
Guvernul a amânat de mai multe ori introducerea coplăţii în sănătate.
Introducerea coplăţii în sănătate survine anunţatelor desfiinţări ale direcţiilor de sănătate publică şi caselor de asigurări de sănătate.

anunt spitale Florin Turcanu
CITEŞTE ŞI:
 Ţurcanu învins de coplată: Trebuie să explicăm oamenilor că pot câştiga mai mult