Mulți români optează pentru produsele ecologice, din dorința de a-și păstra o cât mai bună stare de sănătate și de a consuma produse naturale.
Din păcate, verificările efectuate de autoritățile statului arată că există numeroase nereguli inclusiv în această categorie de produse, care s-ar presupune că au o calitate sporită și care, aproape întotdeauna, costă mai mult.
Potrivit YesComment, comisarii de la Agenția Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au amendat, în luna martie, cu peste 400 000 de lei mai mulți operatori economici care vând produse alimentare ecologice.
Din cei 267 de operatori verificați în total, la 97, reprezentând un procent de 36%, au fost constatate abateri de la prevederile legale.
Un comunicat emis de Protecția Consumatorilor anunță că „în urma verificărilor, au fost aplicate 108 sancţiuni contravenţionale, respectiv 49 avertismente şi 59 amenzi, în valoare de 407 000 lei, la care s-au adăugat măsuri complementare constând în oprirea temporară de la comercializare a unei cantităţi de 171 de kilograme de produse alimentare ecologice, în valoare de peste 6 000 lei, până la remedierea neconformităţilor constatate“.
Ambalaje deteriorate sau în afara datei durabilității minimale stabilite de producători au fost descoperite în următoarele județe: Botoşani, Brăila, Cluj, Galaţi, Giurgiu, Mehedinţi, Mureş, Sibiu şi Municipiul Bucureşti.
Nereguli privind etichetarea şi informarea corectă a consumatorilor au fost descoperite, în urma inspecțiilor efectuate, în următoarele județe: Arad, Bacău, Braşov, Galaţi, Giurgiu, Harghita, Mureş, Neamţ, Satu Mare, Sibiu şi Vâlcea.
Nereguli constând în nerespectarea condiţiilor de expunere la comercializare au fost descoperite în Bihor, Giurgiu și Mureș.
Abateri privind afișarea prețurilor produselor ecologice au fost descoperite în următoarele județe: Bacău, Botoşani, Brăila, Călăraşi, Cluj, Giurgiu, Gorj, Iaşi, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Teleorman şi Vaslui.
Diferite alte practici comerciale incorecte au fost descoperite în județele Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu şi Mehedinţi.
Reprezentanții ANPC reamintesc faptul că eticheta fiecărui produs alimentar ecologic trebuie să conţină următoarele elemente:
-denumirea produsului alimentar;
-lista ingredientelor;
-orice ingredient sau adjuvant tehnologic care provoacă alergii sau intoleranţă;
-cantitatea din fiecare ingredient sau categorii de ingrediente;
-cantitatea netă de produs alimentar;
-data durabilităţii minimale sau data limită de consum;
-condiţiile speciale de păstrare şi/sau condiţiile de utilizare;
-informaţii despre numele sau denumirea comercială şi adresa operatorului din sectorul alimentar menţionat;
-ţara de origine sau locul de provenienţă a produsului;
-instrucţiuni de utilizare, în cazul în care omiterea lor ar îngreuna utilizarea corectă a produsului alimentar;
-pentru băuturile care conţin mai mult de 1,2 % de alcool în volum, concentraţia alcoolică dobândită;
-o declaraţie nutriţională;
-numărul de cod al autorităţii sau al organismului de control care reglementează activitatea operatorului care a desfăşurat cea mai recentă operaţie de producţie sau procesare;
-sigla Comunităţii, în cazul produselor alimentare preambalate; în cazul în care se utilizează sigla Comunităţii, o indicaţie a locului unde s-a cultivat materia primă agricolă din care se compune produsul trebuie să apară în acelaşi câmp vizual cu sigla.
La cumpărarea produselor alimentare ecologice, consumatorii trebuie să solicite bonul de casă şi să îl păstreze pentru a putea proba în cazul în care vor dori să reclame calitatea sau siguranţa unui produs.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: