DUREROS: Cruci de lemn arse în cimitir, au luat foc și câțiva pomi 

Astăzi dimineață pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi au fost chemați pentru stingerea unui incendiu de vegetație în cimitirul din localitatea Dumeni, comuna George Enescu. 

 

Totul ar fi plecat de la o lumânare

 

 

Au ars o parte din monumentele funerare (cruci din lemn), altele au fost deteriorate, fiind afectați și câțiva pomi. Cel mai probabil, incendiul a fost generat de o lumânare aprinsă, lăsată nesupravegheată. 


Incendiul s-a manifestat pe aproximativ 2000 de metri pătrați.


În ultimele trei zile, pompierii botoșăneni au intervenit pentru stingerea altor cinci incendii de vegetație la Pomârla, Dumeni, Bădeuți, Lișmănița și Darabani. 

 

 

Atenție inclusiv la țigările aruncate din mașină

 


Pentru prevenirea unor astfel de evenimente, pompierii fac apel la responsabilitate din partea cetățenilor.


Comunicat ISU Botoșani

”Arderea miriștilor sau a vegetației uscate este interzisă, potrivit legislației privind protecția mediului. Atragem atenția asupra faptului că folosirea focului deschis pentru igienizarea terenurilor, arderea gunoaielor, a deșeurilor și a altor materiale combustibile pot avea consecințe grave, atât asupra mediului înconjurător și a solului, cât și asupra proprietății sau chiar vieții oamenilor”.


În astfel de cazuri, flăcările se pot întinde cu repeziciune pe o suprafață mare, iar în condiții de vânt, incendiile de vegetație uscată sau de deșeuri menajere pot deveni și mai periculoase dacă se manifestă aproape de case, de rețele de electricitate sau de locuri cu pericol de explozie.


Pompierii recomandă fumătorilor să nu arunce resturile de la țigară la întâmplare (de exemplu pe geamul autoturismului) pentru că pot incendia vegetația uscată de pe marginea drumului sau copacii, iar incendiile pot ajunge la proprietăți sau, în cele mai grave situații, pot provoca și victime.