Durere fără margini: primul revoluţionar al judeţului a plecat la cele veşnice

Cu mai puţin de două luni înainte de împlinirea a 27 de ani de la Revoluţia din Decembrie ’89, unul dintre liderii acesteia de la Botoşani a încetat din viaţă.

 

Profesorul doctor Petrea Curcă, primul preşedinte judeţean al Consiliului Frontului Salvării Naţionale, a murit pe 30 octombrie. Fostul cadru didactic de la „Eminescu”, Pedagogic şi Economic a decedat la 76 de ani, după ce se retrăsese la ţară.
A fost unul dintre foarte puţinii botoşăneni care în perioada regimului totalitar a avut curajul să înfrunte nomenclaturiştii Partidului Comunist, lucru care i-a provocat nenumărate probleme şi suferinţe înainte de revoluţie.
Pentru disidenţa sa era cunoscut în tot oraşul, astfel încât pe 22 decembrie 1989, când mii de oameni au ieşit în stradă şi la Botoşani, a fost propulsat de mulţime în funcţia menţionată.
Ulterior însă, pe măsură ce neocomuniştii au preluat puterea şi la Botoşani, a fost îndepărtat din toate funcţiile de conducere, dedicându-şi viaţa carierei didactice. Nu cu foarte mult timp în urmă a scris şi o carte despre revoluţia de la Botoşani.
Petrea Curcă este depus la Biserica Roset.


Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace