Pentru Marinel ziua de duminică, 19 iulie, pare să fi fost ultima pe această lume. Alături de mai mulţi prieteni din Dobârceni a vrut să se răcorească din cauza arşiţei şi au mers împreună la scăldat.
În condiţii care deocamdată nu au fost elucidate, băiatul de 16 ani nu a mai ieşit, din Iazul Mare, aşa cum este denumită balta dinspre Moara Negrii. Copiii nici nu aveau telefon la ei ca să anunţe autorităţile, lucru pe care l-a făcut un adult. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a trimis doua echipaje la faţa locului care-l caută pe băiat. (S.B.)
UPDATE:
Din nefericire, în jurul orei 21:30, băiatul a fost găsit mort de pompierii de la ISU Botoșani