După un film despre 100 de milioane de euro, Cosmin Andrei a făcut anunțul cu un an înaintea alegerilor pentru Primărie: Dacă e ordin, cu plăcere

Fără contracandidat la funcția de președinte al organizației municipale a PSD Botoșani, cum nu a avut de altfel nici vreun alt coleg aspirant la o funcție în cadrul filialei, Cosmin Andrei a devenit fără probleme președinte ales.

 

Film cu investiții


Preluase acest post cu titlu de interimar, după retragerea lui Mihai Tincu. În startul conferinței de alegeri care a avut loc vineri după-amiază la un hotel, primarul și-a prezentat într-un film principalele investiții, după care a mai amintit câteva și în discurs.


”Am semnat în acest mandat contracte de finanțare de peste 100 milioane de euro. Aceste contracte vor avea lucrări și acești bani vor intra în economia locală. Iar pentru municipiul Botoșani, vă garantez, va fi un lucru extraordinar pe toate palierele. Urmează de asemenea să mai semnăm contracte chiar în perioada următoare pentru extinderea rețelei de gaze, centru pentru persoane vârstnice. Facem acest lucru și completăm suma pentru care deja am fost premiați pentru ceea ce am făcut la Botoșani”,


Cosmin Andrei, președinte org. mun. PSD Botoșani.

 

Marea problemă de la începutul mandatului


A amintit că a preluat funcția cu o problemă uriașă, acea executare silită de circa 100 de milioane de lei din cauza afacerii SC Termica SA – SC Modern Calor SA și că a reușit cu ajutorul Doinei Federovici și a lui Marius Budăi să achite jumătate din sumă.


”Înainte de a ajunge la Primărie am avut avantajul de a fi viceprimar, două mandate și am luat pulsul orașului în detaliu, cunoșteam toate problemele, doar că nu am avut puterea să duc la îndeplinire ceea ce mi-am propus. Și astfel, atunci când am devenit primar, am început să rezolv problemele istorice ale acestui oraș”,


Cosmin Andrei, președinte org. mun. PSD Botoșani.

 

”S-a schimbat fața orașului”


Și a dat ca exemple achiziționarea rețelei de iluminat public, lucru care a permis Primăriei Botoșani să facă investiții și în acest domeniu, reluarea lucrărilor la Teatrul Mihai Eminescu, preluarea Cinematografului Unirea, unde se proiectează filme cu sistem modern, doar o primă etapă în modernizarea acestuia, achiziționarea Casei Ankele, un pas pentru redarea Centrului Vechi tuturor botoșănenilor la care se va adăuga în curând mutarea de aici a peste 70 de familii, extinderea Cimitirului Eternitatea.


”S-a schimbat fața orașului. Aceasta este părerea mea și mi-o confirmă cei care vin în Botoșani, care nu au fost de mult timp în Botoșani și văd altfel schimbările decât le vedem noi poate în viața de zi cu zi. Și vă spun acest lucru, că s-a schimbat fața orașului, pentru că au dispărut unele anunțuri din presă, din ziare, din presa electronică. Și vă spun ce nu se mai vinde la Botoșani. La vânzare / cumpărare. Nu se mai vând garaje, nu mai prezintă interes, nu se mai vând locuri de veci, nu se mai vând licențe taxi, nu se mai vând locuințe ANL și nu se mai vând apartamente în Centrul Vechi. N-am rezolvat chiar tot, dacă rezolv și aspectul vânzării iepurilor și porumbeilor din Centrul Istoric, am închis acest capitol”,


Cosmin Andrei, președinte org. mun. PSD Botoșani.

 

”Voi candida la funcția de primar al municipiului Botoșani la alegerile de anul viitor”


La capitolul realizări a trecut eliminarea dalelor de tramvai și asfaltările de pe străzile Nicolae Iorga, Viilor, Primăverii, Sucevei și bulevardul Mihai Eminescu, lângă Carrefour.


”Avem și drumuri naționale în municipiul Botoșani și toate intrările din Botoșani vor fi reabilitate. Suntem acum în șantier cu ultima... Dacă aveam autostradă o reabilitam și pe aceea”,


Cosmin Andrei, președinte org. mun. PSD Botoșani.


După vot a mulțumit pentru încrederea care i s-a acordat și spre final a luat cuvântul și președintele județean al PSD, care a anunțat că social-democrații au cel mai bun candidat pentru funcția de primar.


Cosmin Andrei a reacționat imediat:

 

„Dacă e ordin, cu plăcere. Da, stimați colegi, voi candida la funcția de primar al municipiului Botoșani la alegerile de anul viitor”.


Scrutinul ar urma să aibă loc în prima parte a toamnei anului viitor.