După mai bine de un an de pauză, în care au fost lăsați în pace, prefectul bagă în ședință toți directorii de instituții

Prefectul Dan Nechifor a decis reluarea ședințelor lunare la care participă directorii instituțiilor deconcentrate.

 

Ședință reluată după o pauză îndelungată

 

Din cauza pandemiei, toate ședințelor au fost suspendate sau „mutate” în online. Colegiul Prefectural nu s-a mai întrunit deloc, ultima ședință fiind pe 27 februarie 2020.

 

Astfel, după mai bine de un an de zile, reprezentantul Guvernului în teritoriu a emis un ordin de convocare, întâlnirea urmând a avea loc pe 31 martie 2021.

 

„Se convoacă membrii Colegiului Prefectural al județului Botoșani în ședință ordinară, pentru luna martie, în data de 31 martie 2021, ora 10:00. Ședința ordinară se va desfășura la sediul Instituției Prefectului, în sala Nicolae Iorga”,

se arată în ordinul semnat de prefectul Dan Nechifor

 

 

Ordinea de zi a ședinței

 

Reamintim că la aceste ședințe, directorii prezintă activitatea instituțiilor pe o anumită perioadă de timp.

 

În această lună printre cei care vor lua cuvântul sunt directorul Direcției de Sănătate Publică (DSP), Monica Adăscăliței dar și inspectorul șef al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ), Viorel Șerbănoiu.

 

Iată ordinea de zi a ședinței

 

Mai multe ședințe au început să fie publice după ce inclusiv Botoșăneanul a arătat în nenumărate rânduri că pandemia convine instituțiilor.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store