După CINCI ani de zile, botoșăneanul care și-a făcut dreptate singur! Polițiștii acuzați că ar fi mână în mână cu infractorii

Povestea care s-a petrecut într-o localitate prea puțin cunoscută de lume este una șocantă ținând cont de     modul în care cei care ar trebui să vegheze la liniștea cetățenilor au știut să acționeze.

 

Întâmplările care au avut loc în ultimii șase ani de zile ar trebui să facă obiectul unei anchete interne și se prezintă cam așa.

 

Pe data de 21 iunie 2011, lui Liviu Silviu Bunduc din satul Cișmănești, comuna Dobârceni I s-au furat o iapă gestantă, împreună cu mânzul de 3 luni. Animalele pășteau pe un teren concesionat de proprietar, de la Primărie.

 

După șase ani de zile, deși se știu făptuitorii, organele competente nu își fac datoria.

 

Povestea de la început

 

Păgubitul povestește că a mers la Poliție, ca tot omul, mai ales că paguba era una destul de însemnată.

 

Și de aici, totul ia o turnură incredibilă.

 

”Am mers la Poliție și am depus plângere și nimic. Declarație am dat abia după opt luni de zile.  Am insistat să dau declarații și m-a chemat abia după opt luni. Eu când mergeam la el (șeful de post n.r.) ce indicii am, îmi zicea că nu e nevoie să dau declarații, că el o să-i spună la șeful lui de la Ștefănești”,

Liviu Bunduc, păgubit  

 

Într-un final a dat o declarație, însă totul era consemnat de polițist. Liviu Bunduc povestește că orice spunea, în actul oficial era consemnat altfel. Ca, de exemplu, faptul că animalul păștea pe terenul lui. Polițistul a insistat că era pe imașul comunal, la 2 kilometri distanță.

 

Culmea, păgubitul a început să presteze activitatea care ar fi trebuit să le revină celor de la Poliție.

 

Om simplu de la țară, a început să facă propriile cercetări.

 

Știa cine i-a luat animalele??

 

”Am bănuit! La patru zile după ce mi-au luat animalele, am bănuit. Am fost la secția de Poliție de la Dobârceni și am povestit tot, tot, tot. Nu și nu. Am martori care știu că respectivul a fost din localitate, a umblat noaptea. Iar dl inspector de la Ștefănești a spus că a fost la gagici. O vorbă spusă de un inspector de Poliție. Cum să spui lucrul acesta?”,

Liviu Bunduc, păgubit

 

Au existat o serie de indicii care l-au ajutat pe omul simplu de la țară.

 

Nu și pe polițiști.

 

Deși nu deține prea multe probe, păgubitul povestește că în satele botoșănene, unde rata de infracționalitate a crescut în ultimii ani, bătrânii sunt prăduiți în case, animelel furate.

 

Aceste acte nu sunt însă furturi de subzistență și activitatea unor rețele care ar avea acoperire în rândul polițiștilor și care s-ar ocupa de la trafic cu țigări la furturi de animale sau de prin case.

 

Iar acest lucru este dovedit prin altă întâmplare petrecută la Cișmănești. Unul dintre cei bănuiți că ar fi furat calul lui Bunduc a fost surprins în flagrant cu vițica de lanț cum ieșea dintr-un grajd.

 

Proprietarii au sunat la 112, a venit Poliția, s-au făcut cercetări pentru ca într-un final oamenii să afle că printre cele semnate, au iscălit că au fost de acord că hoțul să facă doar muncă în folosul comunității.

 

Având în vedere aceste lucruri, Liviu Bunduc, timp de cinci ani de zile și-a căutat calul, prin târguri și oboare, prin întreg județul.

 

„Calul l-am găsit în 12 februarie 2016. Eu am căutat calul acesta tot județul Botoșani, sat de sat și comună de comună. Timp de cinci ani de zile. Era o chestie…știți cum? Stau cu infractorul acolo și-mi râde în față? Poliția îmi râde în față? Am zis că o să găsesc animalul și o să mă zbat. Am bonuri de 100 de milioane, pentru benzină. Așa ambiție am avut. Era animalul meu, trebuia să-l lași acolo”,

Liviu Bunduc, păgubit

 

Omul spune amar că ultima comună în care nu ajunsese era Unțeni.

 

”Întâmplător am trecut prin Unțeni. Am intrat pe-o stradă și când la vreo 100 de metri în față venea animalul meu. L-am cunoscut. Cum mergea, cum era. Avea un semn la urechea stângă, ca o cicatrice în formă de cruce. Cu cât că el era foarte schimbat, nu cum era la mine, era mai rău. L-am văzut și nu am zis nimic. A trecut, m-am uitat la el. Dl ăla, în noaptea de 21 a trecut pe lângă casa mea, cu o fată de 14,15 ani. Am avut și martori care l-au recunoscut la Poliție, au pus mâna pe el”,

Liviu Bunduc, păgubit

 

S-a dus la un birt și s-a interesat de calul pe care tocmai îl văzuse. A aflat că este deținut de Victor Apopei.

 

S-a dus direct la Poliție la Botoșani.

 

”Dacă mă duceam la Dobârceni nu mai găseam animalul. Dispărea, 100%. Am venit la Botoșani, am mers cu un inspector de la DSV și cu un domn care se ocupa de cazuri furate. Au pus cititorul și nu a ieșit cipul meu. Și eu i-am spus, știam unde e cipul, au căutat al doilea cip și a ieșit al meu. După aceea a ieșit”,

Liviu Bunduc, păgubit

 

Proprietarul i-ar fi spus atunci: ”după cinci ani, acum veniți să căutați animalul?”

 

Poliția nu s-a interesat despre cum s-a ajuns ca animalul să fie microcipat de două ori. A fost efectuat și un test poligraf însă întrebările ar fi fost formulate în așa fel încât să nu fie concludente.

 

Între timp, tatăl păgubitului a fost prins și bătut crunt în drum. Pentru intimidare.

 

”Îi spunea lui tata când în bătea, să-și retragă plângerea, că altfel îl omoară”,

Liviu Bunduc, păgubit

 

 

După 1 an de zile, persoanele vinovate încă sunt bine-merci.

 

Dosarul a fost spre cercetare la Parchetul de pe lângă Judecătoria Săveni unde a atins culmea ridicolului, pentru că a primit soluție de furt cu autor necunoscut.

 

Oamenii și-au luat avocat, pe Marian Huțanu de la Baroul Botoșani și vor să se facă dreptate și mai ales să se afle cum lucrează unii polițiști din județul Botoșani.

 

”Dosarul a fost înaintat cu soluție procedurală către Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava”,

Nicoleta Federciuc, purtător de cuvânt IPJ Botoșani

 

În perioada 22 iunie 2011 – 8 iunie 2012 au fost furați 11 cai de la 9 familii din localitățile limitrofe satului Cișmănești. Nimeni tras la răspundere.

 

Mircea Enculescu, este șeful Postului de Poliție Dobârceni care ar fi fost principalul vinovat de modul în care a fost tratat acest furt.

 

Persoanele indicate ca fiind autorii furtului ar fi Adomnoae Gabriel și Ghidic Răzvan Viorel .