După ce a oferit mere, fostul șef al Poliției Rutiere a scos pe marginea drumului lăzi întregi de prune

Actul de bunăvoință al lui Dumitru Zmău de a oferi fructe românești în mod gratuit, continuă pe drumul care duce spre Dorohoi. 

 

În zona Cucorăni, fostul șef al Poliției Rutiere Botoșani are amplasat un chioșc unde în trecut vindea producția obținută din livada proprie. 

 

Anul acesta s-a decis să doneze fructele. Nici nu găsea oameni să i le vândă și nici nu avea prea mulți cumpărători. 

Iar gestul umanitar vine mai ales în memoria soției sale. 

 

 

Dumitru Zmău, pensionar

„Nu vreau să fac niciun act de bravură. Eu am dat pentru că, o dată nu se vindeau, a doua nu aveam timp să le vând, a treia oară să obișnuim botoșănenii să mai mănânce și fructe românești că acum am văzut niște avocado, le-a cumpărat soția mea Dumnezeu să o ierte și am vrut să le mănânc. Când am tăiat unul, că eu nu mănânc prostii din astea, dle înăuntru era negru. Și stăteam eu și mă gândeam: uite, dle pe ce dăm noi bani și fructele noastre nu le mănâncă nimeni”,

 

 

Dumitru Zmău spunea că și-ar dori ca din prunele pe care le oferă gratuit gospodinele care au mai rămas să facă magiun. 

 

Dumitru Zmău, pensionar

„Am rămas cu două hectare de cireșe neculese. Două hectare de cireșe. De nu am avut cui să le vând. Am dat drumul în livadă la oameni, să culeagă cireșe din copac și să facă ce știu ei cu ele. Vin oamenii, vin, vin și culeg ei. Iar acum când se coc prunele astea mai de calitate așa, iar o să scot și să dau gratuit. Pentru că acum prima serie de fructe și mere de vară se apropie de terminat. Acum intră în coacere fructele de septembrie, cum sunt prunele. Iar puținele gospodine care au mai rămas să facă magiun. Că nu prea se face magiun, totul se cumpără și din păcate, se mănâncă tot felul de E-uri”,

 

Gestul lui Dumitru Zmău de a oferi fructe gratuit a făcut înconjurul țării, fiind redat de mai multe publicații naționale.