După câteva pahare, s-a urcat la volan și a bușit o mașină – AFLĂ-i alcoolemia

Un bărbat a fost penalizat de oamenii legi după ce a consumat o cantitate considerabilă de băuturi alcoolice și s-a urcat la volan fără să țină cont de faptul că Poliția ar putea fi pe străzi.

 

Duiminică după-amiază, în jurul orei 16:10, în timp ce conducea un autoturism pe strada Nucilor din municipiul Dorohoi, un bărbat de 46 ani, din municipiu, a pierdut controlul asupra direcției de mers, împrejurare în care a intrat în coliziune frontală cu un autoturism parcat pe marginea străzii. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,88 mg/l  alcool pur în aerul expirat; acestuia i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.
CITEȘTE:
Taxi izbit de un polițist cu Audi, cinci victime – GALERIE FOTO