După 25 de ani de activitate, o judecătoare experimentată iese la pensie: De azi spun adio funcției

Președintele României, Klaus Iohannis a semnat luni mai multe decrete.

 

Unul dintre acestea au fost pentru eliberarea din funcția de judecător a Irinei Hrușcă care a activat în cadrul Tribunalului Botoșani.

 

Este unul dintre cei mai experimentați magistrați din sistemul botoșănean de justiție cu o carieră de peste două decenii.

 

„Gata! De azi spun adio funcției de judecător, nu și profesiei. 25 de ani de judecător de scaun este o experiență îndelungată și prin acest mesaj țin să mulțumesc tuturor celor implicați în înfăptuirea actului de justiție care mi-au făcut viața profesională cât mai plăcută. S-a terminat încă o etapă a vieții, nu și viața, visurile mele trebuie să mi le îndeplinesc. Mă înclin și mulțumesc și colegilor care au avut răbdare cu mine”,

A fost mesajul transmis pe rețelele sociale de fostul judecător Irina Hrușcă

 

Eliberarea din funcție a fost efectuată prin pensionare.

 

Irina Hrușcă a fost președintele Biroului Electoral Județean (BEJ) Botoșani la alegerile generale din 2020.

 

v