După 12 ore de căutări: Denis a fost găsit de polițiștii botoșăneni – VIDEO

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean au anunțat în urmă cu puțin că a fost găsit băiatul dat dispărut.

 

Începând cu ora 22:00, când am fost sesizați cu privire la dispariția minorului, au fost demarate activități de căutare a acestuia, atât în comuna Curtești cât și în municipiul Botoșani, în locurile despre care  dețineam informații că le-ar frecventa.

 

După peste 12 ore de căutări, Denis a fost găsit de polițiști în zona Centrului Vechi, din municipiul Botoșani. Acesta ar fi petrecut noaptea la o cunoștință și, din primele verificări, nu ar fi fost victima vreunei infracțiuni în perioada în care a lipsit de la domiciliu.

 

Urmează să stabilim cu exactitate împrejurările în care minorul a părăsit domiciliul, iar în funcție de rezultate se vor dispune măsuri legale, au transmis polițiștii botoșăneni.