Jandarmii fac apel către conducătorii auto.
În acest sfârșit de săptămână, jandarmii botoșăneni vor fi implicați permanent în misiuni de prevenire a faptelor antisociale de natură penală și contravențională care pot afecta siguranța cetățenilor.
În acest sens, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani a suplimentat substanțial efectivele operative în vederea desfășurării unor acțiuni pentru identificarea potențialelor situații de atingere a siguranței comunității.
Duminică, jandarmii vor fi prezenți pe Pietonalul Unirii din municipiul Botoșani alături de participanții la cea de XVI - a ediție a Festivalul Internațional al Cântului și Portului Popular ,,Vasile Andriescu", precum și la Parada Costumelor Populare.
Având în vedere că circulația rutieră va fi restricționată de polițiștii rutieri între orele 16.00 - 17.00, pe traseul Bulevardul Mihai Eminescu - str. Octav Onicescu - Calea Națională - str. Cuza Vodă - str. Marchian - Bulevardul Mihai Eminescu, recomandăm conducătorilor auto să manifeste răbdare și să respecte indicațiile acestora în vederea prevenirii unor posibile incidente.
Pe timpul misiunilor specifice, executate independent sau în cooperare cu polițiștii botoșăneni, jandarmii sunt pregătiți să acționeze proactiv și prompt, pentru un mediu sigur și pașnic.
Parteneri de încredere ai botoșănenilor, le recomandăm să solicite sprijinul nostru prin apel la numărul unic pentru apeluri de urgență 112 atunci când situația o impune, pentru ca intervenția noastră să fie promptă și să conducă la menținerea unui climat civilizat de ordine și liniște publică, este mesajul transmis de IJJ Botoșani.