Dulciurile cu droguri de la Miroslava NU au ajuns și la Botoșani

Acțiunea procurorilor DIICOT au avut loc în județul vecin în cea de-a doua decadă a lunii septembrie.

 

Anchetatorii au descins la o fabrică din Miroslava unde erau fabricate țigări electronice, jeleuri sau prăjituri cu substanțe interzise.

 

Perchezițiile au vizat inclusiv locații din județul Botoșani pentru destructurarea unui grup  infracţional organizat, având ca scop importul, exportul, producerea, fabricarea şi alte operaţiuni cu substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive.  În acest context aceştia produc și comercializează dispozitive electronice de vapat şi produse  de tip „edibles” (jeleuri, prăjituri, drajeuri etc) cunoscând că au în compoziție substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive, identificându-se în cursul investigațiilor substanțele HHC, HHC-P, HHC-O, H4CBD, THC-P și în unele cazuri inclusiv THC.

 

Prefectul județului Botoșani, Sorin Cornilă susține că aceste produse nu ar fi ajuns și în rândul tinerilor botoșăneni.

 

„Din ce știu eu, până acum, nu. Din informațiile pe care le avem până acum, n-au ajuns în județul Botoșanii astfel de prăjiturele, sau ce erau acolo, VAPE-uri”.

 

Investigațiile efectuate de procurorii DIICOT au relevat o creştere exponenţială în rândul tinerilor (preponderent în zona şcolilor şi liceelor) a consumului de produse de tip „Vape" care au în compoziţie derivaţi din plante de canabis şi prin urmare un efect psihoactiv. 

 

O parte din aceste produse au în componenţă un produs chimic, derivat al THC-ului ( obţinut în mod sintetic), cu denumirea generică HHC (hexahydrocannabinol) o substanță ce are capacitatea de a produce efecte psihoactive (stări de euforie, halucinaţii şi chiar probleme medicale temporare), asemănătoare consumului de canabis şi comparabile celor induse de consumul noilor substanţe psihoactive, denumite  generic "etnobotanice".