Duel Diaconu – Ţâbuleac cu „răutate” şi „capra vecinului”

 

Debut agitat de şedinţă la Consiliul Judeţean. Paradoxal, tensiunile au apărut între membrii PDL. Mai exact, consilierul Ion Diaconu a arătat că a discutat cu şeful Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Aqua” Vasile Hălăşanu care şi-ar fi arătat îndoiala privind accesarea de către CJ şi SC Nova Apaserv SA a finanţării de 105 milioane euro referitoare la reţeaua de apă şi canalizare din judeţ.
El a cerut câteva date pe această temă, precum şi informaţii financiare despre operatorul de apă, mai exact modul în care s-a încheiat anul precedent. Alocuţiunea sa a stârnit reacţia preşedintelui CJ care a subliniat că Diaconu, după ce a semnat contractul de reabilitare a sistemului de termoficare, a devenit foarte interesat de „capra vecinului”, lucru pe care nu l-a făcut atunci când el nu parafase încă respectivul contract, dar CJ îl încheiase deja pe cel de peste 30 de milioane euro privind managementul deşeurilor. Mihai Ţâbuleac a remarcat şi o anumită „răutate” a consilierului, lucru care l-a surescitat pe acesta.
"N-aţi înţeles nimic"
„N-aţi înţeles nimic din interpelarea mea. Nu sunt Gică Contra. Sunt conştient că 105 milioane euro nu-i mai trage judeţul Botoşani niciodată (…). Unde este răutatea, unde este capra vecinului?” a afirmat directorul general al SC Modern Calor SA. El l-a întrerupt în mai multe rânduri pe Ţâbuleac, iar când i s-a dat cuvântul directorului SC Nova Apaserv SA Maricel Georgescu, cel care a arătat că societatea a terminat 2010 fără nici o datorie, i-a cerut să nu mai vorbească: „să nu mai plictisim lumea”. Mihai Ţâbuleac a mai vorbit câteva zeci de secunde, momente în care Diaconu a continuat să vocifereze şi să spună „n-aţi înţeles nimic”.