Drumurile Naţionale amendate cu 20.000 de lei de Garda de Mediu

 

Comisarii de la Garda de Mediu au efectuat un control tematic în perioada iunie – iulie a anului în curs cu privire la verificarea administratorilor căilor de comunicaţii referitor la starea de salubritate atât a zonelor de protecţie a drumurilor cât şi a refugiilor, parcărilor. S-a verificat şi existenţa de contracte pentru preluarea deşeurilor de către operatori licenţiaţi.
În urma controalelor s-a constatat că starea de salubritate a parcărilor şi refugiilor de-a lungul căilor de comunicaţie nu a fost corespunzătoare, dotarea cu mobilier stradal de colectare deşeuri a fost insuficientă, astfel încât preluarea gunoaielor nu a putut fi făcută în totalitate. „Frecvenţa ridicării acestor deşeuri este doar săptămânală în baza contractelor şi s-a impus ca frecvenţa să fie mai ridicată. În urma acestor controale s-a aplicat şi o sancţiune de 20.000 de ei pentru nerespectarea sistemului de gestionare a deşeurilor administratorului căilor de comunicaţii”, a declarat Rodica Zelincă, comisar şef Garda de Mediu. Amenda a fost aplicată administratorului drumurilor naţionale de pe raza judeţului Botoşani, în speţă, Secţia Drumuri Naţionale (SDN). Unitatea amintită a mai fost sancţionată de Garda de Mediu şi în decursul anului 2010, amenda fiind contestată în instanţă.
Citeşte şi:
Garda de Mediu chemată la bară de instituţii ale statului