Vântul puternic a doborât un copac pe DJ 282 A, în localitatea Ionășeni.
În cădere, acesta a blocat drumul pe ambele sensuri de mers. Pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești au acționat rapid pentru înlăturarea copacului, astfel încât circulația să se desfășoare în condiții de siguranță.
Reamintim faptul că până la ora 20:00, localitățile Albești, Trușești, Ștefănești, Coțușca, Avrămeni, Manoleasa, Vlăsinești, Todireni, Dângeni, Santa Mare, Drăgușeni, Durnești, Dobârceni, Mihălășeni, Viișoara, Hănești, Săveni, Ripiceni, Românești și Adășeni se află sub o atenționare meteorologică tip cod galben de ploi și vânt. Sunt prognozate: averse torențiale care vor acumula 15...25 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului/ vijelie și grindină.
Pentru a preveni situațiile de urgență, pompierii recomandă cetățenilor respectarea următoarelor măsuri:
• fiți prudenți atunci când vă aflați pe stradă și evitați deplasarea în zone cu panouri publicitare, copaci sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâți;
• nu treceți prin dreptul clădirilor aflate în construcție sau care prezintă elemente arhitectonice ce pot fi smulse de vânt și nu vă adăpostiți aproape de construcții improvizate;
• parcați autoturismele la distanță sigură față de copaci sau stâlpi de electricitate;
• îndepărtați copacii sau ramurile uscate, care pe timpul unei furtuni, ar putea cădea şi provoca victime sau pagube materiale;