Părinții sunt cei care din în general și cer ajutor Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Botoșani pentru ca, fiul sau fiica lor să scape de dependența de dronguri.
Directorul acestei structuri spune că în numai două luni de zile a avut șase cazuri în care i-a fost solicitat ajutorul.
”Dependența se manifestă de la zi la zi, vând lucruri din casă să-și procure sume de bani iar cu banii aceștia își iau substanțe halucinogene. Încep să abandoneze școala, relațiile în familie devin din ce în ce mai tensionate, unii părăsesc domiciliul, apare violența în familie. Sunt tipice de acum aceste declarații a celor care vin”
Vlad Axinciuc, directorul CPECA Botoșani.
Un aspect îngrijorător este însă faptul că tinerii au la îndemână tot mai multe pârghii prin care să-și procure astfel de substanțe, pe piața din Botoșani.
”Vin și își indică că pot să-și procure substanțe cu ușurință și deja te întrebi în ce măsură activitatea de prevenire este susținută cu activitatea celor de la combatere. Noi facem consiliere și informare, dar nu e suficient, aceste surse trebuie să fie stopate”
Vlad Axinciuc, directorul CPECA Botoșani.
Odată solicitat ajutorul, tinerii consumatori de etnobotanice intră într-un proces extrem de greu: reabilitarea. În toată această perioadă, recăderile sunt firești și, fără susținerea familiei și tratament de specialitate, tânărul nu poate reuși să scape de această dependență.
La Botoșani există mai multe persoane ce indică faptul că, astfel de substanțe sunt comercializate undeva prin zona Blocului Turn de pe strada Octav Onicescu sau în fața Bisericii de pe Bucovina. (G.E.)