Dramă socială: 78 de salariați concediați colectiv de cel mai mare angajator privat din Botoșani  

Notificarea privitoare la concedierea colectivă a angajaților a fost transmisă de Formens la începutul lunii. 

 

Confecționerii trag obloanele 

 

S-a transmis către Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) fiind vizați în primă fază 96 de salariați. 

Operatorul economic și-a motivat decizia prin faptul că este nevoit să-ți restrângă activitatea. 

 

Anca Apăvăloaie, director AJOFM Botoșani

„S-a demarat procedura de preconcediere conform Legii 76/2002. Am organizat două întâlniri cu persoanele care fac obiectul acestor decizii. Între timp, angajatorul a revenit asupra deciziilor de concediere pentru un număr de 14 persoane, 2 persoane au renunțat la preaviz și au demisionat și 2 persoane s-a pensionat anticipat”,

 

 

La AJOFM se vor prezenta în cele din urmă 78 de persoane care vor beneficia de serviciile instituției și anume...

 

„informare, consiliere, mediere în vederea ocupării iar cei care vor să se reorienteze din punct de vedere profesional vor participa la cursuri de calificare pentru alte meserii”. 

 

Măsuri de protecție specială

 

Persoanele care vor fi trimise în șomaj tehnic vor primi și indemnizație de șomaj, stabilită în funcție de vechimea în muncă. 

 

Anca Apăvăloaie, director AJOFM Botoșani

„Bineînțeles, cele 78 de persoane vor beneficia de toate drepturile stabilite prin Legea 76 în ceea ce-i privește pe șomerii indemnizați, drepturi care vin să stimuleze persoana care este în căutarea unui loc de muncă”,

 

 

Indemnizațiile sunt acordate pe perioadă variabilă, respectiv, șase, nouă sau douăsprezece luni în funcție de vechimea în muncă a persoanelor.

 

Anca Apăvăloaie, director AJOFM Botoșani

„În perioada aceasta sunt obligați să participe la toate măsurile pe care noi le întreprindem pentru ocuparea lor. În sensul măsurii de mediere directă sau indirectă, burse a locurilor de muncă, programe de formare profesională și alte măsuri”,

 

 

Formens este singurul mare angajator al județului care a notificat AJOFM cu privire la disponibilizările colective. 

Situația celor aproape 80 de angajați concediați de Formens nu este una tragică având în vedere faptul că la acest moment în domeniul confecțiilor sunt transmise 150 de locuri de muncă vacante pentru personal calificat.