Tragedie pe o șosea din județul vecin.
Un autoturism ieșit în afara părții carosabile și intrat într-un cap de pod, pe raza localității Bunești din județul Suceava.
Au intervenit pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.
În autoturism se aflau două persoane (o femeie și un copil), care au fost preluate de cadrele medicale și paramedicale.
Femeia este conștientă, însă copilul este în stop cardiorespirator și i se aplică manevre de resuscitare.
Mama este în vârstă de 25 de ani, iar copilul pentru care medicii se luptă să-l țină în viață are doar 3 anișori.
Ambii au fost transportați la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Suceava.
Traficul a fost dirijat de către polițiști și s-a desfășurat, alternativ, pe un singur sens de mers.
O autoutilitară va prelua autoturismul avariat și va elibera carosabilul.
Misiunea pompierilor militari la fața locului s-a încheiat.