DRAMĂ în miez de noapte: Un bunic și trei nepoței au văzut moartea cu ochii 

O casă a rămas fără acoperiș, iar alte două au fost în pericol în urma unor incendii produse în ultimele ore, cel mai probabil, din cauza unor țigări aprinse, aruncate la întâmplare. 

 

Localitățile unde au avut loc evenimentele sunt: Dumeni, Hilișeu - Cloșca și Slobozia. 

 

Cele mai mari pagube s-au înregistrat la Dumeni, unde vegetația uscată din gospodăria unui localnic a luat foc, iar flăcările s-au extins la un perete din stuf, dar și la acoperișul casei. În imobil erau un bărbat și trei nepoți, cu vârste între 3 și 7 ani. Alarma a fost dată de unul dintre copii, puțin înainte de miezul nopții. 

 

La caz au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. Aceștia au constatat faptul că cele patru persoane erau afară și că ardeau cu flacără vegetația uscată pe o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați, un perete din stuf și acoperișul casei. Pompierii au  acționat rapid astfel încât flăcările să nu se extindă la bunurile din interior. 

 

O țigară aprinsă, aruncată la întâmplare, poate provoca un incendiu într-un timp foarte scurt, mai ales dacă ajunge pe materiale combustibile, cum ar fi vegetație uscată, furaje sau lemne, care au o viteză mare de ardere.

 

Respectarea unor reguli simple poate preveni producerea unui incendiu cauzat de fumat, iar pentru înlăturarea riscului pompierii recomandă:

 

- nu aruncați mucurile de țigară pe jos, în special în apropierea locuinței, a magaziilor de lemne, a depozitelor de furaje sau a adăposturilor de animale; 

 

- dacă sunteți în autoturism și fumați, aveți grijă să nu aruncați restul de la țigară pe geam pentru că puteți incendia vegetația uscată de pe marginea drumului sau copacii; 

 

- dacă fumați într-o încăpere, folosiți o scrumieră potrivită, grea, care să nu se răstoarne uşor și să fie confecţionată dintr-un material ce nu ia foc. Puteți pune în scrumieră puţină apă, care va favoriza stingerea rapidă a resturilor de ţigări;

- dacă vă întindeți în pat sau în fotoliu pentru a vă odihni, nu aprindeţi ţigara. Este foarte probabil să aţipiţi şi să daţi foc la pat sau la fotoliu. Mucurile de ţigară incandescente pot cădea pe covor sau pe orice alt material combustibil şi astfel poate lua foc întreaga locuinţă;

 

- stingeți țigara în scrumieră, niciodată în coşul de gunoi şi nu lăsaţi scrumul sau ţigara să ardă în scrumieră.