Drăguş a refuzat funcţia de subprefect

 

Miercuri 2 iunie Guvernul se întruneşte în şedinţă şi alături de alte puncte pe ordinea de zi ar urma să aibă şi încetarea mandatului subprefectului Paul Secrieru. Acesta a renunţat la funcţie săptămîna trecută, însă este posibil ca astăzi să nu se numească şi un înlocuitor. Teoretic postul trebuie ocupat de o persoană apolitică, funcţionar public cu o vechime de minim cinci ani şi care ar fi trebuit să aibă cursuri absolvite la Institutul Naţional de Adminstraţie. Printre puţinii PDL-işti care îndeplineau aceste condiţii era Radu Drăguş, în cazul căruia mandatul de parlamentar s-ar putea echivala cu ani de funcţie publică. Potrivit mai multor surse din PDL, Prefectură şi din rîndul parlamentarilor, acesta ar fi fost contactat, însă a refuzat postul. Drăguş este începînd cu data de 23 februarie consilierul pe probleme de fonduri structurale pe resurse umane al ministrului Educaţiei Daniel Funeriu şi a spus celor de la Botoşani că nu este dispus să se întoarcă în judeţ deoarece îi merge bine în capitală. De altfel, numele său fusese vehiculat de liderii PDL Botoşani şi toamna trecută, după plecarea lui Paul Popa, ca posibil succesor. Mai întîi s-a aşteptat însă trecerea alegerilor prezidenţiale, iar apoi, potrivit negocierilor purtate la centru, postul a revenit independenţilor.

În aceste condiţii democrat-liberalii ar fi identificat la Botoşani două persoane care îndeplinesc toate criteriile prevăzute de lege, dintre care una ar fi Petru Luca, directorul adjunct al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice, care însă pare să iasă din calcule pentru a fi numit.