Dragoste cu FOC: După o lună de iubire s-au bătut și au incendiat casa – VIDEO

S-a dat alarma luni dimineaţă într-o localitate din judeţul Botoşani după ce o casă ardea ca o torţă. La faţa locului au ajuns pompierii dar şi un echipaj SMURD, pentru a acorda ajutor medical unei femei care fusese bătută de partener.

 

Femeia susţine că tot el a incendiat casa. La rândul său, bărbatul le-a spus poliţiştilor că femeia ar fi pus foc gospodăriei, după o ceartă aprigă. Anchetatorii urmează să lămurească totul.

 

Femeia de 45 de ani este cea care a sunat la 112 pentru a cere ajutor şi pentru a anunţa că locuinţă a fost incendiată. Poliţiştii şi pompierii au găsit casa cuprinsă de flăcări, iar femeia era în faţa porţii. Acuză dureri de cap în urma loviturilor primite de la partenerul ei şi a fost dusă la spital.

Dorina Lupu, purtător de cuvânt al ISU Botoşani: ”La sosirea forţelor de intervenţie, ardeau bunurile din interior, precum şi o parte din acoperişul casei. Cel mai probabil, incendiul a fost generat cu intenţie.”

Pompierii au reuşit să stingă flăcările după aproximativ jumătate de oră, dar nu au reuşit să mai salveze mare lucru din casă. În fața poliţiştilor, femeia l-a acuzat pe bărbat, iar acesta a susţinut că iubita sa a dat foc, ca să se răzbune după bătaia primită.

Nicoleta Federciuc, purtător de cuvânt al IPJ Botoşani: ”Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru violenţă în familie şi distrugere din culpă.”

Sătenii din localitatea Poiana, comuna Brăeşti, spun că bărbatul este un om agresiv şi că din această cauză toate femeile cu care a locuit l-au părăsit. Femeia de 45 de ani era la el de o lună de zile, după ce a convins-o să se mute din judeţul Iaşi la el.

 

Femeia lovită de bărbat este la spitalul din Dorohoi, pentru investigaţii suplimentare.

 

Click AICI şi vezi VIDEO


 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store