PSD a câştigat alegerile locale, dar în filiale nu se va intra în vacanţă. Liviu Dragnea a făcut primele anunţuri, scrie Știri pe Surse.
"Avem majoritatea singuri în 14 judeţe. În total avem 27 de judeţe. Facem majorităţi cu ALDE şi UNPR. Majorităţile cu prioritate le facem cu ALDE şi cu UNPR. Avem reşedinţe de judeţ câştigate pe care nu le-am avut până acum. 5 în plus. Şi Piteştiul îl avem.", a spus Dragnea.
Şeful PSD este supărat pe unii oameni din teritoriu şi anunţă măsuri dure. "Am pierdut şi trei reşedinţe de judeţ. Am discutat serios cu fiecare preşedinte. Sunt câteva judeţe unde se putea mai bine. Nu am luat încă măsuri, dar le-am spus că în perioada următoare se va întâmpla lucrul ăsta. Voi avea întâlniri cu primarii", a spus Dragnea. Şeful PSD i-a ameninţat pe cei din teritoriu. Nimeni nu merge în concediu până când nu va vorbi cu el. "Oamenii nu i-au votat ca să meargă în concediu să consume ei bonurile de masă. Vreau să mă asigur că fiecare deputat şi senator îndeplineşte condiţii. Să fie responsabil şi conştient că trebuie să vină la serviciu. E greu de înţeles când anumiţi colegi nu sunt prezenţi. Vrem să profesionalizăm partidul. Sunt mulţi tineri pe listele de la Parlament.", a mai spus Dragnea.
"Nu am luat nicio decizie astăzi cu privire la posibile măsuri în organizaţiile respective, pentru că vreau ca negocierile (pentru alianţe - n.r.) să nu fie tulburate de acest lucru, dar le-am spus colegilor că, în perioada următoare, o să se întâmple lucrul acesta. După ce vom finaliza negocierile şi deciziile importante din Parlament, voi merge prin ţară având câteva obiective foarte clare. În primul rând, şi le-am spus să se pregătească, voi avea întâlniri cu toţi primarii nou aleşi şi preşedinţii de Consilii judeţene nou aleşi, pentru ca proiectele pentru care au fost aleşi să fie parte din programul nostru de guvernare (...), de asemenea să mă asigur că nu pleacă toată lumea în concedii după aceste alegeri", a declarat Dragnea, marţi, la finalul şedinţei Comitetului Executiv Naţional al PSD.
Potrivit acestuia, dacă într-o organizaţie va ajunge la concluzia că trebuie să se schimbe ceva serios, o simplă sancţiune sau un simplu pachet de sancţiuni nu este suficient.
"Şi acolo trebuie să luăm măsuri serioase, pentru că, de exemplu, în această campanie electorală toţi colegii mei care au înţeles ce am hotărât la congres, care au înţeles care este noua linie a partidului, abordarea, atitudinea, au câştigat alegerile, şi mă refer în primul rând la primari. Colegi primari care aveau două, trei, patru, chiar cinci mandate, care au crezut că se pot comporta urât cu oamenii sau care au crezut că pot fi aroganţi sau îngâmfaţi, şi care au crezut că de la sine vor fi aleşi, au pierdut. Şi în judeţele unde am fi putut avea rezultate mai bune şi nu le-am obţinut, una din cauze a fost şi atitudinea conducerii judeţene. (...) Nu merg să cosmetizez nicio organizaţie, merg să iau măsuri serioase şi profunde. Vom lua toate măsurile necesare pentru ca acea organizaţie să devină funcţională şi să poată exploata potenţialul PSD. Vestea bună este că sunt puţine judeţe în această situaţie. Vestea proastă este că sunt judeţe la care nu mă aşteptam", a precizat liderul PSD.
El a arătat că, în cadrul reuniunii CExN, a fost făcută o analiză detaliată a alegerilor locale şi a campaniei electorale cu fiecare preşedinte de organizaţie judeţeană. Totodată, s-a discutat despre stadiul negocierilor pentru formarea majorităţilor în Consiliile judeţene.
"Am făcut şi o primă analiză - nu este cea finală. Ca primă informaţie: avem în jur de 1.700 de primari - asta înseamnă 53% din numărul total de primari. De data asta se pare că am câştigat mai multe oraşe decât de obicei, deci a început să câştige PSD şi în oraşe mai mult decât de obicei, ceea ce pentru noi este o veste bună. Ca şi vot politic, la consiliile judeţene, calculând numărul de mandate de consilieri judeţeni, procentul este de 44,2%, vot politic direct este de aproximativ 40%. Avem majoritatea singuri în 14 judeţe, în 11 facem majoritate cu ALDE, în două cu UNPR şi ALDE, deci în total 27 de judeţe unde putem singuri sau împreună cu ALDE şi UNPR să facem majorităţile. Am luat o decizie politică în Comitetul Executiv Naţional ca majorităţile cu prioritate să se facă cu ALDE şi UNPR acolo unde se poate. (...) Mai sunt posibilităţi şi în alte judeţe unde putem constitui majorităţi şi cu alte formaţiuni politice, dar negocierile sunt în curs. Avem reşedinţe de judeţ câştigate pe care nu le-am avut până acum - Bacău, Târgovişte, Galaţi, Zalău, Turnu Severin, Piteşti. Am şi pierdut trei - Botoşani, Satu Mare şi Ploieşti. Am discutat foarte serios cu fiecare preşedinte de organizaţie, sunt câteva judeţe unde s-ar fi putut obţine rezultate mai bune", a detaliat preşedintele PSD.
Dragnea a menţionat că vrea să creioneze, în vizitele sale prin ţară, care vor fi candidaţii pentru alegerile parlamentare din toamnă.
CITEȘTE: „Cumnata”, „Nepotul”, „Fratele” – NOUA COMPONENŢĂ a CJ