Salariații din țara noastră se bucură, în fiecare an, de mai multe zile de sărbătoare legală în care nu se lucrează.
Unele dintre aceste zile sunt acordate cu ocazia unor sărbători religioase destinate, în principiu, creștinilor ortodocși, iar anul trecut, autoritățile au stabilit ca zilele libere speciale ale salariaților de alte religii să nu se mai suprapună cu celelalte sărbători legale sau cu concediul de odihnă.
Conform Codului Muncii, atât numărul zilelor libere de care se bucură angajații din România, cât și modul în care pot beneficia de acestea o parte dintre salariați au suferit modificări. Mai exact, anul trecut, lista ce conține zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează a ajuns la nu mai puțin de 15 astfel de zile.
Potrivit Codului muncii, persoanele care aparțin altor culte religioase legale beneficiază, pe lângă cele 15 zile de sărbătoare legală în care nu se lucrează, de “două zile pentru fiecare dintre cele trei sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creștine”.
Astfel, salariații care aparțin altor culte religioase decât cel creștin ortodox, inclusiv alți creștini, precum protestanții, catolicii și alții, au dreptul la liberele de care se bucură și ortodocșii, dar și la alte două zile pentru fiecare dintre cele trei sărbători religioase anuale.
Totodată, după cum stabilește Codul muncii, în cazul salariaților de alte religii, angajatorii vor fi obligați să le dea zile libere acestora în afara sărbătorilor legale și a concediului anual de odihnă. În România, aproape două milioane de români sărbătoresc Paştele catolic în acest sfârşit de săptămână.
„Zilele libere stabilite (...) pentru persoanele aparținând cultelor religioase legale, altele decât cele creștine, se acordă de către angajator în alte zile decât zilele de sărbătoare legală stabilite potrivit legii sau de concediu de odihnă anual”, stipulează documentul, citat de Romînia tv.
S-a făcut această modificare deoarece angajații de alte religii ai unor firme nu se puteau bucura de drepturile lor și erau lipsiți de liberele la care aveau dreptul.
În prezent, zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează din Codul muncii sunt:
1 și 2 ianuarie;
24 ianuarie (Ziua Unirii Principatelor Române);
Vinerea Mare (ultima zi de vineri înaintea Paștelui)
prima și a doua zi de Paște;
1 mai (Ziua Muncii);
1 iunie (Ziua Copilului);
prima și a doua zi de Rusalii;
15 august (Adormirea Maicii Domnului);
30 noiembrie (Sfântul Andrei);
1 decembrie (Ziua Națională a României);
25 și 26 decembrie (prima și a doua zi de Crăciun).
După cum stabilește Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, în România sunt recunoscute 18 culte religioase, și anume:
Biserica Ortodoxă Română;
Episcopia Ortodoxă Sârbă de Timișoara;
Biserica Romano-Catolică;
Biserica Română Unita cu Roma, Greco-Catolică;
Arhiepiscopia Bisericii Armene;
Biserica Creștină Rusă de Rit Vechi din România;
Biserica Reformată din România;
Biserica Evanghelică C.A. din România;
Biserica Evanghelică Lutherană din România;
Biserica Unitariană din Transilvania;
Uniunea Bisericilor Creștine Baptiste din România;
Biserica Creștină după Evanghelie din România - Uniunea Bisericilor Creștine după Evanghelie din România;
Biserica Evanghelică Română;
Uniunea Penticostală - Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România;
Biserica Creștină Adventistă de Ziua a Șaptea din România;
Federația Comunităților Evreiești din România;
Cultul Musulman;
Organizația Religioasă Martorii lui Iehova.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL: