Două posturi de asistent medical scoase la concurs pentru cabinetele de la jandarmi și pompieri

Dosarele de înscriere se depun până pe 7 mai 2024. 

 

Centrul Medical de Diagnostic și Tratament Ambulatoriu Ploiești al Ministerului Afacerilor Interne, cu sediul în municipiul Ploiești, str. Ghimpați, nr.1-3, județul Prahova, a scos la concurs, prin încadrare directă, 22 de posturi de asistent medical principal, pe perioadă nedeterminată.

 

Dintre acestea, două posturi de asistent medical principal, prevăzute cu gradul de agent șef principal de poliție, sunt la Centrul Medical Județean Botoșani, pentru cabinetele medicale de unitate de la Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani, respectiv Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al Județului Botoșani.
 

Condiții generale și criterii specifice: 
 

Pentru a participa la concursul cu recrutare prin încadrare directă, candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
a) să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România;
b) să cunoască limba română, scris şi vorbit;
c) să aibă capacitate deplină de exerciţiu;
d) să fie apţi din punct de vedere medical, fizic şi psihologic;
e) să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniţi;
f) îndeplinesc condiţiile de ocupare prevăzute în fişa postului;
g) să aibă un comportament corespunzător principiilor care guvernează profesia de poliţist;
h) să nu aibă antecedente penale cu excepţia situaţiei când a intervenit reabilitarea;
i) să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni;
j) să nu fi fost destituiţi dintr-o funcţie publică sau să nu le fi încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;
k) să nu fi desfăşurat activităţi de poliţie politică, astfel cum sunt definite prin lege;
l) nu are tatuaje ori elemente ornamentale, de orice natură, aplicate, inserate sau implantate pe/în corp, neacoperite de vestimentaţie, în ţinuta de vară;
m) prin încadrare directă, potrivit nivelului studiilor şi/sau vechimii în specialitate, nu dobândeşte un grad profesional mai mic decât gradul militar echivalent deţinut în rezervă.
Toate informațiile necesare candidaților pot fi vizualizate accesând următorul link: https://hub.mai.gov.ro/recrutare/anunt/view?id=1424.
 

Data limită de depunere a dosarului este 7 mai 2024, ora 16:00.
 

Persoanele interesate vor studia cu atenție anunțul de concurs, iar în cazul unor nelămuriri pot obține relații suplimentare la telefon 0244.575.680, interior 28506, în zilele lucrătoare, în intervalul orar 9:00 - 14.00 sau pe adresa de e-mail: [email protected].