Două nume surpriză în ”Alianța răzvrătiților” – Ușile-s deschise și la ieșire și la intrare

A fost Partidul Conservator. Și Partidul Liberal Reformator care s-a rupt din PNL, cu liberali care nu au fost de acord cu politica alegerilor prezidențiale din 2014 și l-au urmat pe Călin Popescu Tăriceanu. Acum cele două formațiuni s-au unificat și au format Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE).

 

La Botoșani este condusă de co-președinții Gheorghe Iacob din partea PC și Alexandru Zarug de la PLR. Acestora li s-au alăturat și alți ”răzvrătiți” politici de la Botoșani care fie nu au fost de acord cu drumul ales de partidele pe la care au trecut, fie cu persoanele aflate în fruntea acestora.
La conferința de presă susținută de ALDE, a doua de la înființare, au apărut personaje noi: Verginel Vacariu și Dumitru Codreanu. Alianța încă este pregătită să primească noi membri.
Noi avem oameni politici de calibru care au un statut, cu o experiență grăitoare, foști senatori ai României. Deocamdată suntem cei care suntem aici, cei care vor veni în partid, va trebui să fie un consens între noi să stabilim niște criterii. Că așa, dacă vor veni oportuniști din ăștia de la PNL sau PSD cu capul înainte, îi invităm să părăsească scena”, a declarat printre altele Dumitru Zmău. Politicianul a declarat că la ALDE ușa este deschisă atât spre intrare cât și spre ieșire.
Unul dintre co-președinți a arătat că, anul acesta, la cele două scrutine de alegeri, cu prima șansă pentru un loc pe liste pornesc cei care au fost parte din alianță încă de la înființare.
”Într-un partid nou înființat, am pornit cu PLR, ne-am unit cu PC și am format ALDE și avem fel de fel de membri. Dar membri adevărați ALDE suntem cei care am fost la constituire. O parte sunt adevărații conservatori, o parte sunt PLR”, a menționat și Alexandru Zarug.
La conferința de astăzi au luat parte, în ordinea în care au fost așezați la masă Verginel Vacariu, Alexandru Zarug, Gheorghe Iacob, Dumitru Codreanu, Dumitru Zmău și Dorin Ciuștea. Gheorghe Iacob este singurul care a fost membru la un singur partid – PC.
Iată-i pe ceilalți:

  • Dorin Ciuștea - PNG, PP DD, Partidul Poporului, PRM, PNL
  • Dumitru Codreanu - PRM, PP DD
  • Dumitru Zmău - PNL, PLR
  • Verginel Vacariu - PP DD, PSD
  • Alexandru Zarug - PSD, PDL, PLR

CITEȘTE: ȘASE persoane de la un partid din Botoșani în cursă să-i ia Primăria lui Portariuc: Îi vom băga pe jar