Două muzee din Dorohoi au intrat în hibernare, odată cu ele și mii de fluturi exotici FOTOGALERIE

Muzeul de Ştiinţe al Naturii şi Muzeul „George Enescu” din Dorohoi, secţii ale Muzeului Judeţean Botoşani sunt repere de interes pentru cei care ajung în acest judeţ nordic. Cele două unități intră odată cu sosirea anotimpului rece într-o perioadă de „hibernare” în ceea ce priveşte numărul de vizitatori. În afară de exponate, sunt şi alte elemente care ar putea creşte popularitatea acestor obiective turistice.

 

Muzeul de Ştiinţele Naturii are nevoie în primul rând de mai multă promovare. Muzeografii lucrează la valorificarea obiectelor din muzeu şi doresc editarea unor cataloage, dar mai este nevoie şi de câţiva specialişti. Sălile uriaşe nereparate de mai bine de 30 de ani au nevoie de reabilitare şi modernizare. În această toamnă doar trei au fost în reparaţii. Vitrinele pentru expoziţii trebuie schimbate cu unele noi, mai atrăgătoare. Degeaba se chinuiesc angajaţii să reorganizeze exponatele, dacă predomină acel aer învechit.
„Avem o colecţie de fluturi exotici peste 4.000 de exemplare, apoi exemplare din fauna României şi alte insecte aproximativ 250.000. În timpul anului avem colaborări pentru a aduce animale sau păsări vii pentru a însufleţi atmosfera muzeului” a menţionat Cristina Amarie, şef secţie.
Muzeul „George Enescu” stă ceva mai bine, dispune de un ghid care se găseşte la vânzare, iar pagina de pe un site de socializare este mereu actualizată. Clădirea se prezintă bine, ar avea nevoie de ceva intervenții dar nu majore. Instituția dispune de o sală pentru audiţii, care de cele mai multe ori este solicitată şi pentru desfăşurarea unor activităţi cultural-literare.
„Pentru a marcaa în decursul anului evenimentele legate de Marele Compozitor aducem invitaţi din lumea muzicii din ţară” a precizat Lidia Alexie, muzeograf.
Ambele muzee desfăşoară parteneriate cu unităţile de învăţământ din municipiu şi diferite asociaţii din ţară şi astfel mai creşte şi numărul celor care le trec pragul. Administraţia locală are în proiect deschiderea unei Centru de informare turistică şi poate acest lucru va contribui la promovarea tuturor obiectivelor de care dispune municipiul Dorohoi.
Mihaela AMARINE
[[galerie-foto]]
CITEȘTE:
 Expoziție de tablouri cu primar, profesori și director de teatru  - FOTOGALERIE