Evenimentul rutier a avut loc dis de dimineaţă.
Joi 21 septembrie 2017, ora 8.00, B.L. de 56 de ani, din comuna Mihai Eminescu, în timp ce conducea un autoturism pe drumul naţional D.N. 29 B, la intersecţia cu drumul naţional D.N. 29C, nu a respectat semnificaţia indicatorului ,,Cedează trecerea’’, împrejurare în care a impactat un autoturism condus regulamentar de Ţ.A. de 33 de ani, din municipiul Botoşani.
Evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale, însă în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că B.L. nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.