Două mașini izbite pe un drum din județul vecin: O persoană găsită încarcerată

Evenimentul rutier a avut loc în urmă cu puțin timp pe un drum din județul Suceava.

 

Un accident rutier cu trei autoturisme implicate a avut loc în urmă cu puțin timp pe raza localității Cornu Luncii, din județul Suceava.

 

Au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Fălticeni cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2, cu sprijinul a trei echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ).

 

La fața locului au fost identificați cinci adulți și patru minori, conștienți și cooperanți.

 

În urma accidentului rutier, o persoană a rămas încarcerată.

 

Aceasta a fost extrasă de către echipajul pentru descarcerare și predată echipajelor medicale și paramedicale.

 

În urma evaluărilor făcute la fața locului, doi minori și trei adulți au fost transportați la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.