Două grenade distruse de pirotehnicienii de la ISU Botoșani – VIDEO

Astăzi, în poligonul militar Copălău au fost distruse, prin explozie controlată, două grenade de mână (defensivă și ofensivă).

 

 Operațiunea a fost executată de echipa de pirotehnicieni a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al județului Botoșani.

 

  Muniția a fost descoperit, în ultima perioadă, pe raza localităților Stâncești și Bucecea.

 

   Pe timpul misiunii de distrugere, pentru prevenirea unor incidente, un echipaj de jandarmi s-a asigurat ca nu sunt persoane în zonă, iar un echipaj SMURD a supravegheat întreaga activitate.

 

 Informare preventivă

 

Dacă se întâmplă să găsiți obiecte metalice cilindrice sau de altă formă ce seamănă cu elemente de muniţie neexplodată trebuie să respectați următoarele reguli:

 

          - să nu le mișcați de pe locurile pe care se află;

 

          - să nu le desfaceți şi să nu le predați operatorilor economici;

 

          - să nu le introduceți în clădiri, încăperi sau locuinţe;

 

          - să nu le folosiți pentru improvizarea diferitelor scule sau ornamente;

 

          - să nu le loviți, să nu le tăiați şi să nu le demontați;

 

          - să nu folosiți focul deschis în apropierea acestora.