Două fetițe s-au bătut pe Pietonalul Unirii! S-au trântit pe jos și s-au tras de păr, cei din jur... filmau și încurajau – VIDEO

  • S-a întâmplat sâmbătă, 7 mai 2022, pe Pietonalul Unirii din municipiul Botoșani, cea mai frecventată zonă a orașului pentru promenadă.
  • O zi frumoasă, cu soare și perfectă pentru tradiționala plimbare de pe pietonal alături de prieteni sau familie.

 

Isteria telefoanelor 

 

 

Un grup de copii de 11 și 12 adunat în zona în care se află un restaurant, în mijlocul lor două fete se bat, ceilalți le încurajează și filmează. Niciun adult nu intervine ca să le despartă, deși se știe foarte bine că zona este frecventată mai ales de părinți cu copii. Un fenomen care-și face loc la Botoșani și la care comunitatea asistă fără să pară că-și dorește să se implice. Deși fiecare mamă ar trebui să se gândească la faptul că pe vreuna dintre filmări ar putea să apară și propria fiică. Sau propriul fiu.

 

Evident că într-un incident de acest fel există două părți de adevăr. Al „victimei” și al „agresoarei”. Fiecare urmează să fie stabilit de polițiști.

 

Prima versiune

 

Una dintre mamele fetițelor implicate, respectiv a „victimei”, ne-a povestit cum i s-a relatat că a fost implicată fiica ei în bătaie: „A fost un grup de vreo 10 fete printre care și doi băieți. A fost prinsă, au fost atrase într-o capcană amândouă și bătute. Fiica mea și prietena ei”.

 

Una dintre fete era certată cu cea care ar fi inițiat bătaia. Ar fi fost chemată pentru o presupusă împăcare. Însă cealaltă fetiță ar fi venit însoțită de mai mulți copii.

 

„Prietena ei era certată cu o fată și fata aia i-a scris pe Messenger să se împace. Hai să ne împăcăm. Și ea a zis: - Bine, hai să ne împăcăm prin mesaje. - Nu, că trebuie să ne vedem față în față. Și cum a apărut fata cealaltă cu care să se împace, după două minute a apărut și gașca din spate. Fata aia a zis: Nu am venit aici să ne împăcăm, am venit să ne batem.

...

Toată treaba asta s-a întâmplat pe Unirii în fața unui restaurant. Culmea că nu s-a băgat nimeni, a ieșit o doamnă când a văzut că nu o mai lasă în pace, a trântit-o pe jos și i-a zburat ochelarii. A ieșit o doamnă de la terasă și a fugărit-o pe aia. Erau și alți oameni pe pietonal, erau chelnerii ăia care servesc, stăteau și se uitau și râdeau. Ca să vedeți în ce țară trăim”

a povestit mama fetiței care ar fi fost agresată

 

O angajată a terasei din apropiere le-ar fi despărțit în cele din urmă pe fete. Cea care ar fi fost atrasă în capcană împreună cu prietena ei și-a sunat de urgență mama care se afla în Parcul ”Mihai Eminescu” și o aștepta. În zece minute erau la Poliție și mai apoi la „Urgențe”.

 

 

A doua versiune

 

Mama celeilalte copile, care ar avea tot 12 ani, nu neagă cele întâmplate. Nu încearcă să-i creioneze o imagine inocentă propriei fiice și recunoaște că undeva s-a greșit.

 

În calitatea sa de mamă povestește că simte aceeași durere precum cealaltă și a vizualizat și ea filmările surprinse de copii.

 

Fiica ei, deși se presupune că a pornit bătaia, este la rându-i lovită, după ce și fata cealaltă a ripostat.

 

„Din filmuleț se vede clar că ele s-au bătut amândouă. Nu este doar fetița respectivă, și a mea este pusă în genunchi, și ea este trasă de cap. Că mămica s-a dus mai departe... și eu puteam să merg, că și a mea era zgâriată. Eu nu accept așa ceva, că fetița mea a bătut-o și da, ce să fac? Dar indiferent ce a făcut, sunt părinte și trebuie să o susțin. Nu aș vrea să ajung să o țin în casă. Eu sunt convinsă că își va învăța lecția, am luat-o, am certat-o foarte tare. Psihologul mi-a zis că să nu fac așa ceva, că ea se va simți singură. Nu știu ce să fac, nu știu ce să spun, ce măsuri să iau. Fiica mea mi-a spus: mamă, dar tu de ce nu faci nimic pentru mine? Și eu sunt copilul tău, și eu am fost lovită. I-am zis: dacă aș face asta ar însemna că continui ceea ce ai făcut tu. Eu nu pot să fac așa ceva, ai greșit, trebuie să plătești și să înveți din lucrul acesta”,

spune și cealaltă mamă

 

Odată cu avansarea tehnologiei crește și expunerea copiilor la violență și astfel se pot produce astfel de episoade mai mult sau mai puțin violente. Copiii s-au bătut dintotdeauna, dar au făcut pace, la fel de rapid. Îngrijorătoare în cazul de față, spun ambele mame, este atitudinea adulților din jur care nu au intervenit între fete. Nepăsare și indiferență...

 

Dosar deschis la Poliție

 

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) au fost într-adevăr sesizați cu privire la incidentul de pe Pietonalul Unirii și deja una dintre fetițe a fost audiată.

 

„Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de lovire sau alte violențe. Urmează să stabilim cu exactitate împrejurările în care a fost comisă fapta”,

ag. princ. Delia Nenișcu, purtător de cuvânt IPJ Botoșani

 

La dosar ar urma să ajungă și un certificat medico-legal al uneia dintre fete. Bătaia nu a fost extrem de violentă, însă probabil va fi o lecție pentru ambele fete implicate.