Traian Apetrei părăsește Teatrul Mihai Eminescu, instituție pe care a condus-o mai bine de un deceniu.
Funcția a fost scoasă la concurs, în această perioadă fiind în derulare procedura de selecție a viitorului director, la Primăria Botoșani.
Se știe sigur că sunt două persoane care sunt interesate să preia șefia Teatrului Mihai Eminescu, însă numele acestora, în mod oficial nu sunt făcute publice.
„Avem constrângeri în ceea ce privește respectarea legislației cu privire la datele cu caracter personal și acesta este motivul din care nu putem transmite numele candidaților și putem transmite doar câți candidați s-au înscris, aceștia primind coduri în funcție de dosarul pe care l-am primit”,
Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani
Această protecție de care beneficiază cei doi candidați se datorează binecunoscutului GDPR de care se prevalează tot mai multe instituții când vine vorba despre informații publice care, în anumit context, pot fi transmise.
Cum este și cazul de față, postul scos la concurs fiind unul cât se poate de public și plătit din bani la fel de publici.
Numele aspiranților la conducerea instituției de cultură, în cazul în care ar fi publice, nu le-ar aduce niciun fel de prejudiciu din punctul de vedere al protecției datelor cu caracter personal, având în vedere că în anunțul de concurs nu le-ar fi publicate, spre exemplu, seria și numărul din actul de identitate sau CNP-ul.
Neoficial ar fi vorba despre Antonella Cornici care a condus și Teatrul Național de la Iași precum și Alexandru Vasilachi, un regizor basarabean. Ambii au trecut de etapa de selecție a dosarelor, iar la finele lunii martie ar urma să își prezinte proiectele de management, în următoarea probă de concurs.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: