Dosarul PANOUL: Inscripțiile elevului-erou regăsite peste decenii la celălalt capăt al țării - GALERIE FOTO

Spiritul lui Mugur Călinescu, elevul-erou din Botoșani care a înfruntat de unul singur Securitatea lui Ceaușescu, reînviat în Timișoara, localitate declarată în ianuarie 1990 oraș-martir al României.

 

Mii de file în dosarele Securităţii, sute de pagini în studiile cercetătorilor. Un spectacol de teatru semnat de una dintre cele mai cunoscute regizoare din România şi un film cu o semnătură nu mai puţin celebră. Mugur Călinescu, elevul-erou de la Botoşani care a înfruntat Securitatea, este de departe un personaj menit să incite în continuare şi să inspire lumea artistică, nu doar a istoricilor. De această dată, îl regăsim în Timișoara, oraș care dovedește astfel că nu își uită istoria.

 

Dar mai tulburător este faptul că misiunea lui Mugur nu s-a încheiat. Dimpotrivă. Spiritul său e prezent şi, iată, el izbucneşte cu şi mai mare forţă chiar în oraşul care poartă blazonul Libertăţii, Timişoara.

 

Doi regizori şi un tânăr actor din Botoşani

 

”Într-adevăr viaţă ridicată la pătrat, într-adevăr oglinda lumii, într-adevăr teatru. Iar teatrul, în acest caz, bate viaţa”, titra revista de cultură Yorick, în urmă cu şase ani, despre spectacolul de teatru ”Tipografic Majuscul”, în regia Gianinei Cărbunariu, la Teatrul Odeon din Bucureşti.

 

”Tipografic Majuscul” nu a rămas doar un spectacol de teatru. Un alt regizor, de data aceasta Radu Jude, semnează, împreună cu Gianina Cărbunariu, scenariul filmului "Tipografic Majuscul", film care aduce în atenția publicului povestea elevului Mugur Călinescu, așa cum a fost ea documentată din dosarele aflate în Arhivele Securităţii.

 

În fapt, filmul lui Radu Jude este o adaptare a documentarului realizat de Gianina Cărbunariu, dar  care împletește două fire narative. Primul este povestea lui Mugur Călinescu, iar cealaltă poveste folosește filme de ArhivaTeleviziunii Române, ca să ilustreze viața de zi cu zi a românilor din anii 1980.

Însă mai important pentru botoşăneni este faptul că rolul principal în acest film este deţinut de Şerban Lazarovici, proaspăt absolvent al Colegiului Naţional ”A.T.Laurian” Botoşani, membru în Drama Club. Distribuţia este completată de Bogdan Zamfir şi Șerban Pavlov. Filmul urmează să fie lansat în această toamnă.

 

Spiritul lui Mugur Călinescu, elevul-erou în orașul-martir

 

Guten Tag! Mugur Călinescu se poate citi în aceste zile pe zidurile Timişoarei. Oraș în care în decembrie 1989 mureau oameni care strigau Libertate, urbe care în ianuarie primea, prin decret, titulatura de oraș-martir.

 

În fapt, expoziția organizată într-un pasaj din Timișoara este o aşezare în oglindă, spun cei de la TypopassageTM, a celor două arhive de scriere, un pasaj care devine astfel o punte simbolică peste timp şi spaţiu. Sau, şi mai simplu, un loc al reflecţiei şi al dialogului.

Concret, este vorba despre un dialog care uneşte două perioade istorice situate de o parte şi de alta a anului 1989: textele scrise cu cretă de Mugur Călinescu pe ziduri, în Botoşanii anilor 80, reflectate în oglindă în mesajele României aşa-zis libere de comunism, cea de după 1989.

 

„Textele scrise în cretă pe peretele pasajului sunt felul în care noi onorăm în 2019 mesajele din 1981 ale lui Mugur Călinescu, un elev de 16 ani din Botoșani care asculta Europa Liberă și credea că gestul lui va contribui la cunoașterea adevărului, „acel adevăr pe care îl înțelegeam eu atunci”. Pe 20 octombrie 1981 Călinescu dădea prima dintr-un lung șir de declarații la Securitate. Îl arestaseră cu o zi înainte, după o mobilizare a 80 de informatori și a mai multor departamente ale Securității și USLA-Antitero, puțin după miezul nopții, în timp ce scria „Vrem dreptate și libertate” pe un panou metalic. ”, spune Ana Kun, curator al evenimentului, alături de TypopassageTM.

 

 

Mugur din Botoșani şi memoria aproape uitată

 

La Botoşani, oraşul în care a trăit şi a făcut istorie Mugur Călinescu, prea puţin se mai vorbeşte despre ce s-a întâmplat în urmă cu aproape 40 de ani. În anii de după 1989, în afara unei plăci comemorative, de dimensiuni modeste şi prea puţin vizibilă, mai nimic nu spune povestea elevului care, la 16 ani, scria pe ziduri lozinci împotriva regimului şi înfrunta fără frică Securitatea lui Ceauşescu.

De altfel, școala botoşăneană a făcut prea puţin pentru a-şi onora elevii. Pentru că Mugur Călinescu nu a fost singurul, dimpotrivă. Nu puţini au fost cei care, chiar dacă erau încă nişte copii, au fost anchetaţi, torturaţi şi băgaţi în închisorile comuniste. Unii s-au întors şi au trăit retraşi până la sfârșitul zilelor, alţii au vorbit spre amurgul vieţii despre ce au văzut şi au trăit atunci. Despre unii nu s-a mai ştiut nimic din ziua în care au fost scoşi din clase şi invitaţi la Securitate.

 

Operaţiunea Panoul şi Dosarul Elevul

 

Născut pe 28 mai 1965, Botoșani, Mugur Călinescu a murit pe 13 februarie 1985, când nici nu împlinise 20 de ani. Era elev în clasa a XI-a la Liceul "A.T. Laurian" când a fost arestat pentru că, după o vizită a lui Nicolae Ceauşescu, scrisese pe clădirile din Botoşani lozinci anticomuniste ("Vrem sindicate libere", "Vrem libertatea cuvântului", "Jos Ceauşescu"). A fost îndelung anchetat de Securitate.

 

Timp de mai multe săptămâni, organele locale ale Ministerului de Interne, susţinute şi de Miliţia şi Securitatea din judeţul vecin (Suceava), au declanşat operaţiunea "Panoul", răscolind Botoşaniul în căutarea "teroristului" care "atentase" la valorile regimului comunist. După o lună de zile de la demararea acţiunii de prindere a făptaşului, Mugurel Călinescu este arestat în timp ce scria un mesaj pe un panou, de către o patrulă compusă dintr-un miliţian şi un securist. 

 

Au urmat sute de ore de anchetă la Securitatea din localitate, deschiderea unui dosar de urmărire informativă – DUI, sub numele de cod "Elevul", şedinţe de prelucrare la şcoală, ameninţări cu exmatricularea şi şcoala de corecţie. 

 

La doi ani de la debutul anchetei, în noiembrie 1983, adolescentul rebel al Botoşaniului este diagnosticat cu leucemie, iar după alţi doi, la data de 13 februarie 1985, moare într-un spital din Iaşi.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store