Dosar penal la Parchet: candidat la Primărie acuzat că a încercat să se voteze singur de 8 ori

Plângerea penală a fost făcută la două zile după desfășurarea alegerilor locale din 27 septembrie 2020 și îl vizează pe unul dintre candidații la o primărie din Botoșani.

 

Candidat acuzat că a sustras 8 buletine de vot

 

La  Copălău a fost iscată această dispută electorală, cel care a făcut plângerea fiind primarul reales, Ciprian Ivanov. Liberalul susține că are dovezi că unul dintre contracandidații săi ar fi încercat să se voteze de opt ori și a sesizat Parchetul pentru infracțiunea de „fraudă la vot”.

 

„Făptuitorul s-a prezentat la secția 183 din satul Cerbu, comuna Copălău, și a sustras de pe masa de lucru un număr de 8 buletine de vot. Ulterior a pătruns în cabina de votare, unde a ștampilat cele 8 buletine de vot, în favoarea sa. În final a încercat să introducă în urna pentru alegerea primarului cele 8 buletine de vot, ștampilate în favoarea sa, moment în care a fost depistat de membrii secției de votare”,

Se arată în plângerea penală

 

 

„Făptuitorul” ar fi Mihai Străchinariu, care a candidat la funcția de primar din partea Partidului Pro România.

 

Amenințări din primele cuvinte

 

Contactat de jurnaliștii Botoșăneanul pentru un punct de vedere, Mihai Străchinariu și-a început relatarea cu amenințări directe adresate ziarului. Și a subliniat în mai multe rânduri „că are cel mai bun avocat din Botoșani” care-l va ajuta în demersul său.

 

 

„Deci, dacă încercați să faceți o postare ceva, să știți că vă dau în judecată. Au greșit cei care mi-au dat buletinele de vot, tot teancul acela care era pe masă, erau câte 5 în fiecare. Și ei au greșit, eu am sesizat la 7:00, imediat după 5 minute am sesizat președinta de comisie care am înțeles că e o judecătoare. A venit președinta. Nu au fost introduse în urna de vot, imediat ce am ieșit din cabina de vot, am sesizat președinta. Au fost anulate și atât”,

Mihai Străchinariu, candidat Pro România la Primăria Copălău

 

 

Candidatul Pro România susține că de fapt el a fost de bună credință și a atras atenția că are mai mult de un buletin pentru funcția de primar, iar greșeala ar aparține persoanei care i-a înmânat buletinele.

 

Și care la rându-i este vizată de o plângere penală pentru... defăimare.

 

 

„Plângerea penală se face în baza unor dovezi. Buletinele de vot au fost anulate pe moment, în secunda următoare a venit președinta de la BEC, a rezolvat problema atunci. Plângere penală pentru ce? Plângerea poate să fie făcută așa, de acum urmează să fac și eu plângere pentru defăimare și alte minuni, pentru persoana care mi-a înmânat buletinul de vot, este reprezentant din PNL, de acum urmează să fac eu plângere”.

 

„Ce pot să vă spun, dacă publicați ceva, am un avocat destul de bunicel în Botoșani, primul lucru care l-am făcut... Cred că acea plângere nici nu este luată în considerare pentru că eu am făcut sesizarea la BEC, poate că acum dl., ca să scape de anumite chestii, a spus că hai să facem o plângere. Dar nu cred că există această plângere, asta este inventată, faci plângere pe baza a ce?”,

Mihai Străchinariu, candidat Pro România la Primăria Copălău

 

Plângerea penală chiar există

 

Plângerea penală a fost înregistrată oficial la Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani, urmând ca cercetările să fie efectuate de Inspectoratul de Poliție Județean.

 

„Într-adevăr, așa este, este înregistrată această plângere pe data de 29 septembrie 2020, dosarul a fost trimis la Poliție pentru cercetări”,

Procuror Mircea Hanachiuc, purtătorul de cuvânt al PJ Botoșani

 

„Cum adică din greșeală le-a ștampilat?”

 

De partea cealaltă, liberalul Ciprian Ivanov a arătat că există inclusiv buletinele anulate drept dovadă că au fost ștampilate de Mihai Străchinariu și care, dacă ar fi fost de bună credință, le-ar fi înapoiat albe, fără ștampilă pe numele său.

 

De asemenea, primarul spune că există și martori din secția de votare care au văzut ceea ce s-a întâmplat în dimineața zilei de 27 septembrie.

 

 

„Eu am depus plângerea. Era 7 dimineața și din cauza vântului din ziua respectivă a fost puțin curentul întrerupt. A intrat în secția de votare și când i-a dat buletinele de pe masă reprezentantul nu știu cărui partid, și profitând de neatenția lui, a mai luat niște buletine. În total 8 buletine la primar, a intrat cu ele în cabină și le-a ștampilat pe numele lui, Străchinariu Mihai și s-a dus să le depună în urnă. Când le-a pus pe categorii, fiind patru urne a văzut cine era acolo supraveghetor la urnă, că are mai multe în mână. Și le-a luat și a întrebat: ce-s cu astea? I le-a luat din mână și le-a anulat. El a încercat inițial să le bage în urnă. L-a văzut că se chinuie, fanta aia fiind mică încerca să le bage. Cum adică din greșeală dacă le-a ștampilat? Le-a primit din greșeală și le-a ștampilat pe dânsul? Dacă era cinstit, trebuie să atragă atenția la comisie, nu să le ștampileze în nume propriu”,

Ciprian Ivanov, primarul comunei Copălău

 

 

Ciprian Ivanov a declarat că nu a sesizat organele competente pe 27 septembrie pentru ca procesul electoral să nu fie perturbat de acest incident. Și având probele necesare a considerat că o poate face și ulterior.

 

3.419 alegători

 

au fost înscriși pe liste în comuna Copălău, dintre care 1.882 au fost prezenți la urne, procentul fiind de 55,04%.

 

1.767

de voturi exprimate au fost în comună după ce 115 buletine au fost anulate.

 

În urma votului, ierarhia candidaților la Primăria Copălău este următoarea:

 

Ivanov Ciprian PNL – 991 de voturi 56,08%

Niculăesa Sorin Florentin PSD  - 592 de voturi 33,50%

Străchinariu Mihai Pro România – 150 de voturi 8,48%

Balan George Alianța USR – PLUS – 34 de voturi 1,92%

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store