Dosar penal cu suspiciuni şi întrebări pentru măcelul de la padocuri

 

Inspectoratul de Poliţie Judeţean a făcut publice joi dimineaţă câteva date referitoare la ceea ce s-a întâmplat cu o zi în urmă la padocurile municipalităţii. Într-un comunicat remis presei se arată că lucrătorii MAI au fost sesizaţi la 09:35 prin apel de urgenţă că la adăpostul pentru animale situat lângă pădurea „Rediu” s-a produs un scandal în care sunt implicate mai multe persoane şi, ca atare, la faţa locului a fost dirijat un echipaj format din poliţişti şi jandarmi.
„Cercetările efectuate de către poliţişti fac obiectul unui dosar penal”
Ulterior, la faţa locului s-a deplasat o echipă operativă formată din ofiţeri de poliţie judiciară şi specialişti criminalişti, în vederea efectuării cercetării. Din primele verificări s-a stabilit că 230 de câini comunitari au fost eutanasiaţi întrucât, în urma examinării de specialitate efectuate de personal medical cu care Primăria municipiului Botoşani avea încheiat contract de prestări servicii, s-a stabilit că animalele sufereau de boala COREE. „În cauză s-a procedat la prelevarea de probe, acestea fiind predate lucrătorilor Direcţiei Sanitar Veterinare Botoşani, pentru efectuarea analizelor de specialitate. Cercetările efectuate de către poliţişti fac obiectul unui dosar penal înregistrat la IPJ Botoşani, urmând ca la finalizarea cercetărilor să se stabilească dacă s-au săvâşit fapte de natură infracţională şi să se dispună procedural”, se mai precizează în comunicat.
Subordonaţii şefei DSVSA puşi să verifice medicul angajat la cabinetul soţului
Se remarcă două chestiuni. Prima este aceea că, din comunicat nu reiese că poliţiştii criminalişti au făcut analize, ci se face referire la acel „personal medical cu care Primăria municipiului Botoşani”, ceea ce înseamnă că, cel puţin deocamdată, se dă crezare tocmai medicului care a decis eutanasierea. Mai departe se spune că s-au prelevat probe care sunt predate „lucrătorilor Direcţiei Sanitar Veterinare Botoşani, pentru efectuarea analizelor de specialitate”, ceea ce confirmă faptul că subordonaţii Minodorei Vasiliu vor controla ceea ce a făcut Cristian Pancu, veterinarul care lucrează la cabinetul soţului ei.