Prefectul Costică Macaleţi, şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie, Cristian Cucoreanu,
primarul Dorin Alexandrescu şi Dumitru Zmău, preşedintele ATOP au stat la masa discuţiilor, iar din sală au asistat consilierii judeţeni Gheorghe Vâzdoagă, Florin Bulgaru, Verginel Vacriu, Petru Tupiluş, Sergiu Marian. Au fost prezenţi reprezentanţi ai Poliţiei municipiului Dorohoi, comisar şef Marcel Prichici, ai Jandarmeriei, managerii liceelor din zonă, ai şcolilor gimnaziale, cadre didactice, un grup de elevi, feţe bisericeşti.
De asemenea, primarii din comunele vizate au făcut un drum până la Dorohoi pentru a lua la cunoştinţă de acest bilanţ şi de campania de prevenire a infracţiunilor de lovire şi alte violenţe.
La bilanţul expus de comisarul şef, Cristian Cucoreanu, primarul Dorin Alexandrescu a menţionat că mai multă luminozitate şi semnalizatoare pe străzi ar reduce faptele nedorite şi speră să îmbunătăţească condiţiile serviciului de
Poliţie Locală, prin achiziţionarea unui autoturism, mărirea numărului efectiv de angajaţi, iar prin programul transfrontalier la care municipiul este partener să fie achiziţionate cele 24 de camere video performante pentru supravegherea traficului rutier.
„Mai multă Poliţie în stradă pe jos şi însoţiţi de câini, iar metodologia trebuie actualizată la nivelul anului 2015” a spus
Dumitru Zmău.
Astfel de întâlniri vor fi organizate în toate comunităţile până în decembrie 2015.
(M.A.)
[[galerie-foto]]
CITEȘTE:
Un jucător care a trecut pe la FC Botoșani, dat afară de la altă echipă pentru c-a fost obraznic