Dorohoi şi Darabani, în bună parte pe întuneric

 

Aproximativ 70% din abonaţii la electricitate ai municipiului Dorohoi nu aveau încă marţi seară curent, potrivit datelor furnizate de şefii Primăriei. Acesta nu este însă singura localitate afectată din acest punct de vedere de precipitaţiile abundente de la încputul săptămînii.

Namol Dorohoi

Urmare a condiţiilor meteo nefavorabile din noaptea de 28 spre 29 iunie, mai multe reţele de distribuţie a energiei electrice din judeţ au fost avariate. Astfel, a fost afectată alimentarea cu energie electrică în zone ale oraşelor Dorohoi şi Darabani, precum şi a unor localităţi aparţinând comunelor Vorona, Tudora, Leorda, Şendriceni, Rădăuţi Prut, Vârfu Câmpului, Dersca, Pomîrla şi Hilişeu-Horia. „Echipele de intervenţie ale compania noastre au fost suplimentate şi au acţionat pe parcursul întregii nopţi şi a zilei de astăzi (marţi n.r.), în condiţii meteo dificile şi în zone unde accesul utilajelor şi materialelor necesare a fost îngreunat”, se arată într-un comunicat al furnizorul de electricitate. Pînă marţi la ora 15.00 s-a reluat alimentarea cu energie la o mare parte din consumatorii afectaţi. Mai erau nealimentate zone din Dorohoi şi Darabani şi din localităţi ce aparţin comunelor Hilişeu – Horia, Şendriceni şi Dersca.

„Am auzit motivaţii de genul «nu primesc spor de intervenţie»”

L.HemcinschiProblema furnizării electricităţii a fost pusă pe tapet şi la şedinţa Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) de marţi dimineaţă. Atunci subprefectul a reproşat reprezentanţilor companiei nemţeşti lipsa de reacţie. „Am auzit motivaţii de genul «nu primesc spor de intervenţie». Faceţi parte din comitet, hai să intervenim”, a cerut Daniel Moruzi. Membrii CJSU s-au plîns şi că la Hilişeu Horia stîlpii de electricitate sînt căzuţi pe şosea, iar cei de la E.ON nu vin să îi ridice. „Am încercat să intervenim, dar nu am putut”, a motivat Liviu Hemcinschi (foto dreapta), reprezentant al E.ON Botoşani. Plîngeri la adresa companiei cu capital germen au existat şi la Dorohoi, unde atît primarul cît şi viceprimarul au acuzat lucrătorii E.ON că au refuzat să intervină atunci cînd li s-a cerut.

0231/929 este numărul la care consumatorii care au probleme cu furnizarea energiei pot anunţa avariile.