Doliu și durere lângă trupul soției maestrului Cobâlă: Ultimele ore alături de cei dragi - FOTO

Maestrul care a stat la conducerea orchestrei Rapsozii Botoșanilor vreme de ani buni, își ia adio de la partenera sa de viață, sprijinul său de nădejde.

 

Într-o zi călduroasă de mai, maestrul Ioan Cobâlă, în veșminte negre, îi stă alături celei care i-a fost soție și care a servit cu profesionalism zeci de ani aceeași orchestră pe care dirijorul a condus-o. Maestrul primește îmbrățișări și regrete de la prieteni, rude, în timp ce apropiații stau neîncetat lângă trupul neînsuflețit depus la Biserica „Sfântul Dumitru” din Botoșani.

Pe scările de la intrare, un șir de coroane îi conduce pe toți cei îndurerați către cea care s-a stins prea devreme în urma unui stop cardiac, la 65 de ani, pentru a-și lua adio. Înmormântarea va avea loc joi, la Cimitirul Pacea, când Maria Cobâlă va avea parte de funeraliile cuvenite.

(C.B.)

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:41811:S-a stins soția unui mare dirijor din Botoșani: Dumnezeu să-l întărească pe maestru să treacă peste momentele acestea grele ]]

[[galerie-foto]]