DOLIU în presă, s-a stins la doar 32 de ani jurnalista care ne-a spus cine a fost ”femeia în rochie albastră”: O colegă discretă și un mic geniu tehnic - FOTO

Tânăra jurnalistă a fost găsită în apartamentul în care locuia singură.

 

Jurnalistă de politică și investigație cu o experiență de 11 ani, Iulia Marin a lucrat, de-a lungul timpului, la Adevărul, PressOne, Recorder, Gândul și, în ultimii 3 ani, la Libertatea.

 

Marți, 18 aprilie, polițiștii Secției 21 din Capitală și proprietara apartamentului în care locuia au găsit-o pe Iulia Marin fără suflare.

 

Potrivit jurnaliștilor de la Libertatea, Iulia Marin locuia singură. Cauzele decesului vor fi stabilite de medicii de la Institutul Național de Medicină Legală (INML) în următoarele zile.

 

Născută pe 30 aprilie 1990 la Pitești, Iulia Marin s-a remarcat, încă din primii ani de presă, ”prin duetul care desăvârșește un jurnalist. Scria simplu și frumos”, spun foștii colegi.

 

 

 

 

”A început cu texte din sfera politică la Adevărul. Primul, pe 19 septembrie 2012, din politica externă. Legat de actele de tortură din închisoarea gruzină Gldani, care au declanșat proteste serioase în Georgia. A trecut apoi la PressOne, unde, în 2015, a descoperit cine a fost femeia în rochie albastră. Izabela Odor, cercetătoarea luată pe sus de mineri pe 14 martie 1990. Imediat după ce-a împlinit 28 de ani, Iulia a ajuns la Recorder. Aici, n-a iertat pe nimeni la mitingurile electorale. Nici paradisul roșu de la Căcâna, nici nimicul în variantă galbenă, nici „mama voastră de visători” USR-PLUS. La Libertatea s-a mutat în prima săptămână a stării de urgență, în martie 2020. Și a trecut de la investigat achizițiile din pandemie la vaccinările peste rând și tema războiului din Ucraina. Așa a văzut măreția munților Tatra, pe care i-a pozat prin geamul murdărit de un drum București – Presov. Apoi a postat imaginea pe rețelele de socializare. Aici, Iulia avea un alt dialog cu publicul ei, în afara celui de ziar, informativ”, scrie Libertatea.

 

”Vorbea deschis despre lupta cu depresia, pe care a înfruntat-o ani de-a rândul”.

 

Într-un titlu de interviu de la sfârșitul anului trecut, Iulia spunea, pentru IQAds, că are îndoieli de când se știe, „la fel și sindromul impostorului”. 

 

”Tot ea înțelegea, în același titlu, că îndoielile sunt în fișa postului meseriei de ziarist. Pentru că Iulia înțelegea, înainte de toate, subiectul. Iulia Marin a fost o ziaristă extraordinară, o colegă discretă și un mic geniu tehnic, al unei prese care testează, în 2023, texte scrise cu inteligență artificială. Doar că AI-ul nu va putea, vreodată, să scrie cum o făcea Iulia. Sigur, roboții ar putea spune că au un avantaj. Ei nu mor. Îi asigurăm că nici textele ei nu se vor stinge și că atât ele, cât și memoria Iuliei, vor continua să existe atâta vreme cât va exista presa”, sunt cuvintele dureroase ale foștilor colegi de la Libertatea.

 

Dumnezeu să o odihnească în pace!

Iulia Marin (1990 – 2023)