DOLIU în Biserică și Educație: Un preot-profesor din Botoșani s-a stins din viață, la câteva zile după ce a fost diagnosticat cu COVID-19

Era unul dintre cei mai apreciați preoți botoșăneni, dar și un profesor din elita Educației.

 

A condus mulți ani Seminarul Teologic din Dorohoi, iar începând din acest an era și inspector școlar (religie).

 

Preotul Constantin Muha a fost transferat miercuri la Iași cu un elicopter SMURD, după ce s-a infectat cu COVID-19, iar starea s-a deteriorat rapid.

 

Din nefericire, preotul Constantin Muha (52 de ani) nu a supraviețuit, în ciuda eforturilor medicilor de la Iași de a-i salva viața.

 

A preluat conducerea Seminarului Teologic din Dorohoi în anul 1995. P.C. Pr. Constantin Muha era absolvent al Facultății de Teologie Ortodoxă din Iași, promoţia 1994, şi al cursurilor de Studii Aprofundate la catedra de Sistematică a Facultăţii de Teologie din Bucureşti – 1995.

 

Vestea trecerii la cele veșnice a preotului-profesor a produs multă durere în rândul creștinilor, dar și în cel al preoților.

 

”Astăzi, părintele Muha Constantin sărbătorește pentru prima dată hramul bisericii sale ”Sf. Parascheva” împreună cu Cuvioasa pe care a iubit-o atât de mult. La bună revedere, părinte drag!”,

pr. Sandu Olivian.

 

Dumnezeu să îl odihnească în pace!

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store