Dolineaschi: Să mă treceţi vă rog pe ordonanţa salariilor la ipocrit

 

Deputatul PSD, Andrei Dolineaschi i-a răspuns liderului sindical Marius Oroşanu cu privire la problema ridicată şi care a făcut referire la prevederile ordonanţei dată de Executiv prin care drepturile financiare obţinute la bară de salariaţii din sistemul bugetar vor fi acordaţi în mod eşalonat.
Parlamentarul a considerat că problema a fost ridicată într-un mod eronat dat fiind faptul că actualul Guvern a fost nevoit să preia conducerea în timpul unui an bugetar şi nu la început pentru a putea face alocaţiile bugetare aşteptate de populaţie, criticând astfel unele măsuri aplicate de fostul Executiv. „Dv. aţi ridicat o problemă cu această ordonanţă prin care se reeşalonează drepturile salariale câştigate în instanţă de mediul bugetar. Vreau să vă informez că suntem la mijlocul unui an bugetar, bugetul României pe anul 2012 este de circa 130 miliarde de euro. USL, aşa cum aţi făcut şi vreau să mă treceţi în acea ordonanţă, chiar dacă nu am votat, să mă treceţi la ipocrit, vreau să vă informez că este greu să strângi alţi bani, având în vedere că bugetul este făcut de un lat Guvern, bun, rău dar după părerea mea foarte prost şi multe probleme ridicate de dv. sunt făcute de nişte oameni care nu au ştiut ce nevoi avem noi aici la Botoşani”, a declarat deputatul Andrei Dolineaschi. Parlamentarul a mai completat că, în plin an bugetar este practic imposibil să fie operată o alocare bugetară pentru plata acestor drepturi financiare câştigate în instanţă, lucru care nu ar fi valabil în 2013 cu un buget „cu valori valabile şi fără tâmpenii”.