Dolineaschi iritat de refuzul lui Țurcanu: Preferă în schimb alianța răului cu PDL

 

Președintele PSD Botoșani, Andrei Dolineaschi, a declarat că refuzul președintelui PNL Botoșani de a semna pactul de neagresiune și colaborare propus de social-democrați reprezintă o poziție oficială prin care liderul liberalilor se dezice de cei care au votat USL la alegerile din 2012.

Șeful PSD Botoșani a precizat că Florin Țurcanu a fost ales de către cetățeni, dat fiind faptul că se afla atunci când a candidat în alianța USL.
„Dl. Țurcanu a fost ales sub culorile USL, cu susținerea PSD. Dar după ce s-a văzut pus în funcție a început să-și atace partenerii de alianță. L-am rugat de mai multe ori să nu își bată joc de încrederea pe care și-au pus-o alegătorii în noi atunci când au votat USL. Pactul de neagresiune și colaborare e cea mai recentă încercare a PSD de a aplana tensiunile create de dânsul în USL. Prin refuzul de a face pace cu PSD, domnul Țurcanu s-a dezis oficial de alegătorii USL. Preferă în schimb alianța răului cu PDL.”, a declarat Dolineaschi.
Acesta a mai precizat că motivațiile invocate de Florin Țurcanu pentru refuzul de a semna pactul propus de PSD sunt puerile și denotă că interesele de familie și de partid ale liderului liberal sunt mai importante decât menținerea unității USL, pentru buna funcționare a administrației județene.
„Dl. Țurcanu a refuzat unitatea USL din două motive: primul, nu vrea să o susțină pe Renate Weber, actuala europarlamentară PNL din zona Moldovei, pentru că vrea să-l pună pe fratele său în acestă funcție și al doilea, pentru că vrea să se războiască cu PSD la europarlamentare, sperând că astfel partidul său va obține un scor mai bun. Doar interese politice și de familie. Nu-i pasă că  oamenii care l-au votat vor avea de suferit din cauza blocajelor pe care le creează în administrația județului și a municipiului Botoșani”, a mai spus președintele PSD Botoșani.
Președintele PSD subliniat că poziția comună pe care a cerut-o liberalilor era de a susține interesele celor 7,4 milioane de români care au votat DA la referendumul pentru demiterea lui Traian Băsescu. „M-a surprins că domnul Țurcanu a spus că nu vrea să semneze Pactul de neagresiune din cauza punctului 2, care se referă la adoptarea de către PSD și PNL a unui mesaj comun care să condamne acuzațiile defăimătoare la adresa României din partea europarlamentarilor PDL în perioada referendumului. Această atitudine a domnului Țurcanu intră în contradicție frontală cu politica națională a PNL”, a spus Andrei Dolineaschi
[[banner]]
Liderul social-democrat a mai spus că PSD își dorește în continuare menținerea USL la nivel județean și național și că va încerca să caute alte căi de a-l determina pe președintele PNL Botoșani să renunțe la această abordare nocivă pentru administrația botoșăneană, inclusiv prin reluarea discuțiilor cu liderii USL de la centru. Anterior, Dolineaschi a precizat că Protocolul USL nu poate funcționa doar în anumite județe, iar în altele nu, ceea ce înseamnă că ruperea alianței la Botoșani ar echivala cu încetarea USL la nivel național.
În privința susținerii candidaturii lui Crin Antonescu la funcția de președinte al României, Dolineaschi a spus că organizația politică PSD Botoșani va încerca să-și respecte angajamentul, dar că atitudine toxică a lui Florin Țurcanu la adresa PSD îndepărtează electoratul acestui partid de persoana președintelui PNL.
CITEȘTE:
 Liberalii dau cu flit PSD-iştilor: Avem protocol la nivel naţional