Doina Fedorovici a ajuns chestor: Este o onoare pentru mine

Parlamentarul PSD Doina Federovici a fost propus și ales, ieri, 21 decembrie 2016, în unanimitate de către colegii senatori, chestor din partea PSD în Senatul României. 

 

Astfel, Doina Federovici devine prima femeie parlamentar care va avea o funcție de conducere în Biroul Permanent al Senatului, se arată într-un comunicat de presă venit pe adresa redacției.

“Vreau să le mulțumesc în primul rând botoșănenilor care mi-au acordat încrederea lor în 2012 și acum în 2016. Vreau să le spun că voi face în continuare tot ce depinde de mine, la nivel legislativ, guvernamental și pe plan local pentru a aduce investiții în Botoșani și a dezvolta infrastructura județului, sistemul de sănătate și educație și pentru a crește nivelul nivelul de trai al cetățenilor din această zonă a țării. De asemenea, le sunt recunoscătoare colegilor mei senatori care mi-au apreciat activitatea parlamentară de până în prezent și m-au delegat să îi reprezint în conducerea Senatului României. Este o onoare pentru mine“, a declarat Doina Federovici. 

Doina Federovici este unul din cei mai activi parlamentari la nivel național. Din 2012, de când este senator în Parlamentul României a ocupat funcțiile de secretar al Comisiei Juridice din Senat și vicelider al Grupului PSD de la Senat. În calitate de senator a inițiat proiecte legislative prin care a generat echitate socială și a contribuit la obținerea de fonduri europene și guvernamentale pentru comunitățile locale din județul Botoșani.

“Îi asigur pe toți botoșănenii că împreună cu colegii mei parlamentari, dar și cu primarii PSD din județ vom face Guvernare pentru Botoșani, astfel încât să ne respectăm toate angajamentele față de cetățeni, așa cum am făcut și până acum.“, a declarat președintele PSD Botoșani, Doina Federovici.