Doina Federovici, vedeta serii la Realitatea: Nu cred că veți găsi un județ cu o poveste mai fascinantăVIDEO

Prima femeie președinte de Consiliu Județean din istoria Botoșaniului, printre singurele din țară alese în această funcție.

 

Așa a fost prezentată Doina Federovici vineri seara la Realitatea Plus la emisiunea „Cu drag, despre România”.

 

„V-ați înconjurat de oameni performanți și pentru asta știu că veți primi și un premiu din partea Consiliului European, premiu pentru că ați atras cele mai multe fonduri și iată, sunteți în inima oamenilor”, a arătat în prezentare realizatorul emisiunii.

 

Moderatorul feminin a făcut referire la o competiție la care au intrat cinci consilii județene din România printre care și Botoșani, pentru excelența în guvernare, pentru acordarea unui premiu de către Consiliul European.

 

„În numele acelui jumătate de milion de români pe care-i reprezentăm noi, să-i salutăm pe ceilalți români ai noștri care sunt în țară sau în afara țării. Să știți că vorbim cu mare drag de Botoșani și oriunde a-i căuta pe harta României, nu cred că veți găsi un județ cu o poveste mai fascinantă decât a nordicului nostru județ. Aici, unde găsim cultură, tradiție, oameni frumoși, în câteva cuvinte aș spune, chintesența culturii, tradiției, a istoriei și religiei românești. În câteva cuvinte ăștia suntem noi botoșănenii, un județ al geniilor, al sfinților, de care suntem tare, tare mândri”,

Doina Federovici, președintele CJ Botoșani

 

Șefa județului a transmis că la Botoșani în anii 2021 – 2022 s-au atras fonduri de peste 100 de milioane de euro, iar în 2023 cifra s-a ridicat la 60 de milioane de euro: „Am spus, se poate la Botoșani să se facă administrație performantă și asta facem în acest moment. Arătăm că județul nu doar că are nevoie de investiții, are nevoie și de oameni”.

 

Doina Federovici a invitat botoșănenii să se întoarcă acasă, pentru a găsi un județ care continuă să se dezvolte mai ales pe partea de infrastructură rutieră.

 

„Noi nu intrăm în competiție cu nimeni, suntem doar în competiție cu noi. Consiliul Județean Botoșani are în acest moment în implementare un proiect extrem de generos pe care suntem primii din Regiunea Nord-Est pe care îl finalizăm, drumul nostru strategic. 106 km de drum județean sunt în curs de finalizare”,

Doina Federovici, președintele CJ Botoșani

 

Șefa județului a beneficiat de cel mai generos timp de vorbire în cadrul emisiunii, aproape șapte minute.

Ceilalți invitați au fost zoriți să se exprime cât mai rapid pentru a se putea încadra în intervalul alocat emisiunii.