În urma reacției acide a lui Valeriu Iftime pe una dintre paginile de socializare, Doina Federovici, președintele Consiliului Județean (CJ) a venit cu un răspuns către acesta, tot în mediul online.
Totodată, șefa județului a lansat și o provocare pentru viitorul președinte al CJ Botoșani.
Redăm mai jos mesajul integral transmis de Doina Federovici:
„Domnule președinte Iftime,
Am luat cunoștință de răspunsul pe care mi l-ați transmis în urma invitației mele de a vă implica începând chiar de acum în problema alimentării cu apă a județului Botoșani. Faptul că veniți mâine la întâlnirea pe care am convocat-o la Consiliul Județean cu firma care asigură consultanța NOVA ApaServ pentru accesarea fondurilor europene mă face să cred că ați răspuns pozitiv invitației mele și apreciez acest lucru.
În același timp, mi-aș fi dorit ca tonul pe care l-ați folosit în răspunsul dumneavoastră să fi fost mai puțin zeflemitor, pentru că nu mai suntem în campania electorală și nu cred că această atitudine „bățoasă” la adresa mea este în folosul dumneavoastră și cu atât mai puțin în folosul botoșănenilor. Eu v-am întins mâna pentru o colaborare onestă în această perioadă de câteva luni, în care, indiferent de partidele din care facem parte, și eu și dumneavoastră avem o răspundere față de cei care ne-au votat. Ați câștigat mandatul de președinte al Consiliului Județean. De acum încolo, faptele dumneavoastră vor conta mai mult decât vorbele. Deci, haideți să trecem de la vorbe la fapte și să facem ceea ce este bine pentru botoșăneni!
În acest sens, vă propun ca miercuri când veți veni la întâlnirea de la Consiliul Județean, să prezentați sintetic, pe 1-2 pagini sau pe câte considerați că e nevoie, lista măsurilor pe care v-ați dori să le luăm în această perioadă, astfel încât în octombrie, când veți prelua mandatul, planul dumneavoastră privind îmbunătățirea alimentării cu apă în Botoșani să fie deja în desfășurare.
Ați afirmat de multe ori că alimentarea cu apă este o problemă urgentă a județului nostru, o problemă care necesită o intervenție imediată și că v-ați dori să puteți interveni chiar de acum. Iată că aveți posibilitatea de a interveni și consider că aveți o răspundere față de cei care v-au votat să faceți acest lucru. Dată fiind urgența la care v-ați referit chiar dumneavoastră, mi-aș dori să nu veniți cu o pagină goală la întâlnirea de mâine, pentru că am irosi timpul și am întârzia nejustificat rezolvarea problemelor.
Evident că în calitate de președinte în exercițiu am desfășurat până acum mai multe acțiuni în această chestiune și aveam programate altele pentru perioada următoare. Dar având în vedere că din octombrie dumneavoastră veți prelua mandatul de președinte, cred că trebuie să ne sincronizăm acțiunile astfel încât deciziile noastre să nu fie contradictorii și să conducă la un rezultat pozitiv pentru botoșăneni.”