Veste bună pentru copiii speciali ai județului nostru!
Compania Națională de Investiții a emis ordinul de începere a lucrărilor de modernizare a Școlii Speciale „Sfântul Stelian”.
„Astăzi, de Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități, am primit o veste foarte bună de la Compania Națională de Investiții: de mâine încep lucrările de modernizare a Școlii «Sfântul Stelian» Botoșani. Este un proiect de suflet, unul prioritar pentru mine și echipa mea. Încă o promisiune realizată! Am depus toate eforturile pentru a le asigura copiilor speciali cele mai adecvate condiții în școlile pe care le urmează, astfel încât să dobândească un minim de competențe profesionale care să-i ajute să se integreze mai bine în societate. Odată cu modernizarea Școlii, vor beneficia de cele mai moderne facilități”, a declarat Doina Federovici, președintele PSD Botoșani!
Termenul de finalizare a lucrărilor este de 12 luni.
Proiectul presupune: refacerea șarpantei, montarea de panouri fotovoltaice, anveloparea termică a întregii clădiri, înlocuirea geamurilor și a ușilor, realizarea încălzirii în pardoseală, înlocuirea rețelei de încălzire, a centralei termice, a instalațiilor și obiectelor sanitare, a instalațiilor de iluminat și a celor de detecție și semnalizare în caz de incendiu. De asemenea, se va realiza amenajarea terenului, refacerea trotuarelor și a căilor de acces. Proiectul prevede și dotările specifice activității școlare.
Clădirea Școlii Speciale „Sfântul Stelian” a fost construită în anii 1979-1980 și a fost inaugurată în 1981. De la darea în folosință, clădirea nu a beneficiat de lucrări de reabilitare.
Pe 3 decembrie, din 1992, se sărbătorește an de an, la nivel mondial, Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități. „Este de datoria noastră, a tuturor, să fim alături de toți cei care trăiesc cu o anumită formă de dizabilitate. Am demonstrat că nu lăsăm pe nimeni în urmă, că pentru noi, social-democrații, fiecare om contează. Fiecare are o poveste a lui și împreună facem această lume mai frumoasă, mai bună”, a mai declarat Doina Federovici.
Potrivit statisticilor Organizației Mondiale a Sănătății, peste un miliard de oameni, circa 15% din populația lumii, trăiește cu anumite forme de dizabilitate, iar mai mult de 100 de milioane de persoane cu dizabilități sunt copii. De asemenea, 46% dintre persoanele peste 60 de ani sunt persoane cu dizabilități. Una din cinci femei este susceptibilă să experimenteze dizabilități în viața ei, în timp ce unul din fiecare zece copii este un copil cu dizabilități.
(Comunicat PSD Botoșani)