Doina Federovici, la vot alături de soț: Botoșaniul nu are nevoie de amatori - VIDEO

Președintele Consiliului Județean în exercițiu a votat astăzi la Școala nr.1 din municipiul Botoșani.

 

Doina Federovici s-a prezentat la secția de vot la ora 10:00 alături de soțul său, Dinu.

 

Președintele Consiliul Județean a declarat că a votat pentru echipa care are cea mai mare expertiză și poate continua proiectele pe care le-a început la conducerea județului.

 

Și nu a votat pentru acea echipă care în perioada campaniei electorale a dovedit agresivitate și a instigat la ură.

 

„Astăzi am votat pentru candidatul și partidul care a venit cu proiecte concrete și programe concrete pentru botoșăneni în următorii patru ani.

 

Am votat pentru continuarea dezvoltării județului Botoșani, pentru continuarea proiectelor cu fonduri europene aflate în derulare și pentru stabilitate administrativă și politică.

 

Am pus ștampila de vot pe candidatul care a demonstrat că are cea mai mare experiență în administrația publică locală și centrală pentru a continua dezvoltarea județului Botoșani. Am votat echipa partidului politic cu cea mai mare expertiză administrativă și cu cele mai multe rezultate concrete pentru comunitățile locale din județul nostru.

 

Județul Botoșani nu își permite amatori și începători la conducerea județului, e nevoie de profesioniști în administrație care știu ce au de făcut de a doua zi pentru a implementa toate proiectele cu fonduri europene de sute de milioane de euro aflate în derulare. 

 

Am votat pentru candidații și echipa politică care a pus soluții, programe și proiecte concrete în fața botoșănenilor, nu scanda, jigniri, instigări la violență și nu au venit cu niciun program, cu nicio soluție.

 

Botoșănenii sunt singurii în măsură să aleagă cea mai bună variantă pentru conducerea județului și a fiecărei comunități locale pentru următorii patru ani!”

 

Vezi mai jos declarația integrală a Doinei Federovici imediat după vot