Doi tineri din Suceava au deschis la Botoșani un magazin de uși cum altul nu-i – GALERIE FOTO

(P) Emanuel Dobresenciuc și Cătălin Gafenco și-au deschis în 2016 un magazin de produse PVC la Suceava, iar în 2018 altul la Rădăuți. În 2020, în apropierea imobilului din bulevardul George Enescu unde își desfășurau activitatea, s-a eliberat un spațiu.

 

Uși de la cel mai mare producător din Europa


Inițial l-au preluat fără a avea un plan clar privitor la viitoarea destinație.


”Ne-am gândit la o activitate care să fie cumva conexă celei pe care noi o desfășuram deja”, povestește Emanuel Dobresenciuc.


Au făcut o prospecție a pieței și au ales să investească într-un magazin de uși. Însă nu orice fel, ci exclusiv cele realizate de ”Porta Doors”, cel mai mare producător de profil din Europa.


Cu patru fabrici în Polonia și una în România, mai exact la Arad, compania oferă o multitudine de uși glisante, de interior, tehnice și de intrare în apartament.


Astfel s-a născut magazinul ”DOR”, unic furnizor în Suceava și Botoșani pentru ușile ”Porta Doors”, companie care produce 80.000 de exemplare pe lună, iar cele mai căutate, din MDF sau structură special stratificată, vopsită, foliată sau furnir, ajung și în nordul Moldovei.

 

De la Suceava la Botoșani


Cum la Botoșani nu exista un furnizor pentru firma din Polonia, în schimb primeau tot mai multe comenzi din acest județ, în 2022 tinerii antreprenori s-au decis să investească și într-un magazin din Botoșani.


Au trecut la treabă și după câteva săptămâni de muncă intensă, în prima zi de iulie au tăiat panglica inaugurală la Magazinul DOR Botoșani.


Consultanță, transport rapid, măsurători gratuite, montaj profesionist sunt pilonii pe care businessul s-a bazat la Suceava și care au fost transferați și la Botoșani.


Situat în Calea Națională 57, showroom-ul oferă acces direct botoșănenilor la o gamă de 600 de uși pe care firma din Suceava le are pe stoc.

 

Cu siguranță îți va fi... DOR


Iar dacă din cataloagele pe care angajații de aici le pun la dispoziția botoșănenilor, unii optează pentru exemplare care nu sunt deja importate, nu-i o mare problemă întrucât se pot aduce și pe comandă.


Puteți vedea și singuri întreaga ofertă deplasându-vă la magazinul de la intersecția cu strada Uzinei, situat vis-a-vis de E.ON.


Este deschis de luni până vineri în intervalul 9:00 – 18:00 (cu pauză de la 13:00 la 14:00). Sâmbăta programul este de la 10:00 la 13:00, duminica fiind închis.


Și dacă nu ajungeți în intervalele orare menționate, nu dezarmați. Dimpotrivă chiar... Puteți accesa www.usi-dor.ro, să consultați toate cataloagele și inclusiv să vă creați propria ușă. Intrați astfel într-un veritabil univers al ușilor cu materiale de cea mai bună calitate, sisteme care să transforme locuința în acel loc de care îți este mereu DOR peste zi.