Substanțe dopante de mare risc descoperite în bagajele a unor tineri din Botoșani și Suceava.
Trei tineri sunt cercetați de polițiștii de frontieră sătmăreni după ce la intrarea în țară, în bagajele acestora, au fost descoperite mai multe recipiente și pastile despre care există suspiciunea că s-ar încadra în categoria substanțelor dopante cu grad de mare risc.
Azi-noapte, în jurul orei 23.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru a intra în România un cetățean român în vârstă de 22 de ani, din județul Suceava. Împreună cu el, în autoturism se mai aflau doi tineri, în vârstă de 21, respectiv 19 ani, din județul Botoșani.
Cu ocazia formalităților pentru intrarea în țară, la controlul fizic efectuat asupra mijlocului de transport, polițiștii au descoperit, în bagajele personale ale celor trei, aproximativ 30 de fiole cu diferite substanțe, mai multe sticluțe și recipiente din sticlă și plastic, seringi, capsule și pastile, având diferite gramaje, toate fiind susceptibile a se încadra în categoria substanțelor dopante. Toate bunurile descoperite în bagajele celor trei tineri au fost ridicate, sigilate și predate lucrătorilor din cadrul SCCO Satu Mare, în vederea expertizării.
În cauză a fost întocmită lucrare penală pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de substanțe dopante de mare risc, așa cum este definită de dispozițiile art. 2, alin (3) din Legea 104/2008 privind prevenirea și combaterea producerii și traficului ilicit de substanțe dopante.